Categories: EvenimentFlash

Doi bebeluşi morţi la scurt timp de la naştere, la spitalul din Hunedoara

Sorina Popa

Doi bebeluşi, o fetiţă şi un băiat, au murit în aceeaşi zi, duminică, 15 septembrie, la Spitalul municipal Hunedoara, cauzele acestor decese urmând să fie stabilite.
Potrivit medicului Carolina Radu, directorul medical al spitalului, în data de 10 septembrie, s-a născut o fetiţă, care la două ore de la naştere a prezentat o insuficienţă cardiacă. „S-a urmat protocolul necesar, fetiţa a fost pusă în incubator şi i s-au administrat antibiotice. Evoluţia stării a fost, însă, nefavorabilă în următoarele ore. Bebeluşul a decedat la cinci zile de la naştere. Fetiţa a fost notată cu 8 la naştere. În cazul băieţelului, care s-a născut pe 14 septembrie, la ora 9 dimineaţa, el s-a învineţit, la două ore după ce a venit pe lume. Şi de data asta, s-a urmat protocolul medical, a fost pus în incubator, ventilat mecanic, dar din nefericire, lucrurile nu au evoluat bine, băieţelul decedând a doua zi de la naştere. El a primit nota 10 la naştere. Am demarat o anchetă internă în spital, în cazul celor doi bebeluşi morţi. Familiile celor doi au făcut plângere penală. Doctorii care s-au ocupat de aceşti bebeluşi sunt specialişti, cu experienţă. Nu putem spune că e vorba de o culpă medicală”, a declarat Carolina Radu, directorul medical al Spitalului municipal Hunedoara.
Potrivit acesteia, fetiţa care s-a născut în 10 septembrie nu a putut fi transportată într-o clinică, din cauza stării ei. La unitatea medicală de la Hunedoara nu s-a mai întâmplat să moară doi bebeluşi într-o zi. Ancheta morţii celor doi micuţi a fost preluată de Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara. Medicii care s-au ocupat de bebeluşi nu au mai avut reclamaţii.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Ce avem noi aici? Cla­sica întrebare pe care și-au pus-o niște băieți cu ochii albaștri,…

6 ore ago

Bulina neagră

Romică V., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori pentru…

6 ore ago

Bulina albă

Alexandru Simina, elev al Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie Pentru că va reprezenta România…

6 ore ago

Facturi mai mari pentru apa care NU este de băut: Noul tarif unic impus de la 1 octombrie

Lo­cu­itorii de­ser­viți de SC Apa Prod SA Deva vor plăti un tarif unic de 6,35…

6 ore ago

Condamnări grele pentru doi traficanți de droguri din Valea Jiului: Au primit 9 ani, respectiv peste 6 ani de închisoare

Tribunalul Hunedoara a dictat pe­dep­se severe cu executare împotriva a doi traficanți de droguri din…

6 ore ago

Justiția a eșuat după 9 ani: Dosarul accidentului mortal de la Aeroclubul Deva, închis definitiv prin prescripție

Dosarul tragediei aviatice din 2017 de la aerodromul Săulești, în care un elev pilot de…

6 ore ago