Potrivit reprezentantului ISU Hunedoara, locotenentul Alfred Iacob, două echipaje de descarcerare şi de prim-ajutor au fost solicitate să intervină pentru salvarea celor două persoane aflate în maşină, dar în cele din urmă, victimele au fost scoase dintre fiarele contorsionate de către nişte muncitori care lucrau în zonă la reabilitarea drumului. „Şoferul, în vârstă de 76 de ani, şi pasagera din dreapta sa, de 67 de ani, au fost preluaţi de echipajul de intervenţie şi transportaţi la Unitatea de Primire Urgenţe din Hunedoara“, a declarat Alfred Iacob. (C. Ghenea)