Actualitate

Doi ani de puşcărie pentru tâlhărie calificată

Condamnatul şi-a lovit victima cu cotul în zona fetei atât de puternic, pentru a-i lua banii, încât aceasta a avut nevoie de aproape o lună de zile de îngrijiri medicale. Prada urmărită de infractor a fost 150 de lei, toţi bani pe care-i avea victima la ea.
Infracţiunea a avut loc în scara unui bloc din municipiul Petroşani, unde autorul tâl­hăriei a stat la pândă până a apărut cineva pe scări. Era întuneric şi avea intenţia clară de a face rost de bani, de a tâlhări pe cineva. ”În jurul orei 22.40, persoana vătă­mată a intrat în scara blocului (scara nefiind iluminată şi se ţinea de balustradă) pentru a merge la domiciliu, iar între etajele doi şi trei din faţa acestuia a venit o persoană de sex feminin care a trecut pe lângă persoana vătămată şi apoi a apărut o persoană de sex masculin care fără să-i spună ceva persoanei vătămate, a lovit-o cu cotul stâng în zona feţei, mai exact în zona ochiului stâng. Persoana vătămată s-a dezechilibrat şi a căzut, iar persoana de sex masculin s-a repezit asupra acesteia, l-a căutat în bu­zunare, iar din buzunarul interior al gecii i-a sustras suma de 150 lei, apoi cele două persoane au fugit.
Autorul tâlhăriei, Constantin Pus, a recu­noscut parţial comiterea faptei, în sensul că i-a luat 100 de lei, dar a negat că l-a lovit. Magistraţii din Petroşani au mai aflat că individul a fost determinat să comită infrac­ţiunea după ce a consumat etnobotanice. Astfel, Constantin Pus a fost condamnat în prima instanţă la 2 ani închisoare, pentru tâlhărie calificată. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura