Sport

Doi „gladiatori” adevăraţi, doi accidentaţi

Alin Gavriluţ (ctg. 60 kg) a fost singurul sportiv de la Clubul „Gladyator’s Gym Deva, învingător la Cupa Olteniei la kick-boxing, în vreme ce Daniel Brădiştean a făcut meci egal, deşi merita victoria. În schimb, Daniel Popa şi Răzvan Sălăşan au pierdut în urma unor accidentări.

O surpriză şi o decizie arbitrară

Juniorul Alin Gavriluţ a luptat ca un adevărat gladiator la „Cupa Olteniei” la kick-boxing, desfăşurată la Craiova, sub regulament de K1, şi a reuşit să câştige în faţa unuia dintre favoriţii galei. Cu o tehnică de picioare foarte bună şi o apărare atentă, Gavriluţ s-a impus la limită, scor 2-1, în faţa unui sportiv multi-medaliat la campionatele naţionale. La categoria copii, Daniel Brădiştean a făcut un meci frumos, pe care l-a dominat din punct de vedere tehnic, dar arbitrii au decis că a fost doar egal cu adversarul său.

Accidentaţii vor revanşa

Al treilea sportiv de la „Gladyator’s Gym Deva prezent la această gală, Daniel Popa, a luptat curajos, însă s-a accidentat în repriza secundă a meciului cu un sportiv din Craiova şi a fost declarat învins. „Tot o lovitură care l-a pus în imposibilitatea de a mai lupta a încasat şi Răzvan Sălăşan, numai că ea a fost incorectă, întrucât a fost plasată sub centură. În consecinţă, meciul nu a fost judecat de arbitri şi se va redisputa în luna noiembrie, la Hunedoara, când va avea loc Confruntarea gladiatorilor”, a spus Claudiu Florescu, antrenor la Clubul „Gladyator’s Gym Deva. (C. Marinuţ)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura