Comunitate

Dog Park-ul din Deva trece la programul de iarnă

Începând din 1 noiembrie 2018 şi până în data de 15 martie 2019, orarul de funcţionare pentru Dog Park-ul din Deva va fi între orele 9:00 şi 17:00.

Câinii de companie din municipiul Deva au la dispoziţie un parc de peste 5.000 de metri pătraţi, unde se pot juca în voie, supravegheaţi de stăpâni. Dog Park-ul care se află în administrarea Serviciului Public de Întreţinere şi Gospodărire Municipală Deva a fost pregătit şi în acest an pentru animalele de companie şi stăpânii lor.
Dog Park-ul este conceput special ca un spaţiu pentru plimbare, relaxare şi joacă a câinilor, dar este dotat şi cu elemente pentru exerciţii şi dresaj a acestora: rampe, obstacole, cercuri pentru sărituri, tunel, cauciucuri suspendate şi alte echipamente concepute special în acest sens. Toate aceste elemente montate în parc au fost reparate, curăţate şi vopsite, pentru ca patrupedele să le poată folosi la maximum.
Iarba a fost tunsă, băncile montate pentru stăpânii animalelor au fost reparate şi lăcuite, gardurile au fost vopsite. Toate lucrările de ,,împrospătare” a parcului au fost executate de angajaţii din cadrul Biroului Administrare Baze Sportive şi de Agrement. Spaţiul este dotat şi cu grupuri sanitare şi cişmele.
Dog Park-ul este situat în apropierea şoselei de centură a Devei. Intrarea este gratuită, precum şi folosirea echipamentelor pentru exerciţii şi dresaj canin, amplasate în parc. Acesta poate fi folosit şi pentru concursuri de dresaj şi expoziţii canine.
Proprietarii animalelor sunt rugaţi de administraţia publică locală să fie dotaţi cu mănuşi şi pungi din plastic pentru a putea curăţa dejecţiile fiziologice ale patrupedelor şi să le arunce în coşurile de gunoi special instalate în incinta parcului. Nerespectarea curăţeniei pe domeniul public de către persoanele care posedă animale de companie constituie contravenţie şi se sancţionează conform legii. (D.G.)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura