Medicul ginecolog din Petroșani a fost prins în flagrant când a luat 1.000 de lei de la o pacientă pentru o intervenție chirurgicală.
Maria V. a recunoscut acuzația adusă de procurori și a cerut încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției. Astfel, în baza acordului încheiat cu procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, doctorița a fost condamnată la o pedeapsă de doi ani închisoare cu suspendare, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită. Totodată, medicul ginecolog nu are voie să exercite profesia timp de un an, au mai stabilit procurorii. În plus, doctorița a fost obligată să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de 60 de zile la Primăria municipiului Petroşani sau Biblioteca Judeţeană. Soluția de condamnare poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. (M.Gânju)
Astăzi, în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul IPJ Hunedoara au intervenit de urgență în…
România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la darea de mită. Unul din cinci români…
Vorbesc gurile rele prin târg că un personaj din zona noastră a fost rugat, politicos,…
Daniel Sorin Clonța, antrenor box CSM Orăștie Pentru că elevii săi au obținut rezultate deosebite…
C.V., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de evaziune…
Articolul publicat de Mesagerul Hunedorean încalcă flagrant principiile deontologiei jurnalistice și înlocuiește informarea corectă cu…