Categories: Sport

Doar locul trei şi note modeste pentru tricolore

Ciprian Marinuţ

Echipa de gimnastică a României, cu trei dintre cele şase componente din lot de la CNS „Cetate” Deva, s-a situat pe locul trei la competiţia patrulateră cu Italia, Rusia şi Columbia, desfăşurată la finalul săptămânii, la Torino. Din păcate, şi notele la individual compus au fost modeste, cea mai bună clasare a tricolorelor fiind locul şapte obţinut de Laura Jurca (CNS „Cetate” Deva). Pe primele două locuri la echipe s-au situat Rusia şi Italia, ultima clasată fiind Columbia.

Fără lideră şi cu multe greşeli
Concursul s-a desfăşurat după formula care se va aplica şi la campionatul Mondial 6 (în lot) – 5 (la fiecare aparat) – 4 (note la calcul), însă echipa tricoloră a evoluat doar cu cinci sportive, după ce Diana Bulimar a acuzat unele probleme medicale chiar înainte de start. Ana Maria Ocolişan şi Laura Jurca, ambele de CNS „Cetate”, şi Andreea Ciurusniuc (Steaua) au evoluat la toate aparatele, iar Silvia Zarzu şi Andreea Iridon (CNS „Cetate”) au concurat la doar trei aparate. În prima rotaţie, la sărituri, devencele Ana Maria Ocolişan (13.80) şi Laura Jurca (13.10) au avut notele a doua şi a patra pentru România, lideră fiind Silvia Zarzu (14.00), iar pe trei situându-se Andreea Ciurusniuc (13.65). La paralele, notele au fost şi mai modeste: Ana Maria Ocolişan – 13.30, Andreea Ciurusniuc – 13.20, Laura Jurca – 3.70 şi Andreea Iridon – 12.65. Exerciţiile de la bârnă au adus România pe locul trei, dar notele au rămas sub aşteptări: Ana Maria Ocolişan 13.70, Andreea Ciurusniuc 13.90, Laura Jurca 13.10, Silvia Zarzu 13.80, Andreea Iridon 13.80. Solul a reprezentat o dezamăgire şi mai cruntă, notele fiind următoarele: Ana Maria Ocolişan – 12.25, Andreea Ciurusniuc – 12.70, Laura Jurca – 13.80, Silvia Zarzu – 13.70, Andreea Iridon –  13.20.
Competiţia la echipe a fost câştigată de Rusia (Maria Bondareva, Anastasia Dimitrieva, Seda Tutkhalian, Angelina Melnikova, Eugenia Shelgunova, Ekaterina Sokova), iar pe locul doi s-a situat Italia (Giorgia Campana, Alessia Leolini, Arianna Rocca, Elisa Meneghini, Tea Ugrin, Sofia Bonistalli, Lavinia Marongiu).

Departe de podium şi la individual
Şi concursul individual a fost dominat net de gimnastele din Rusia, Seda Tutkhalian (57.400), Angelina Melnikova (55.800) şi Anastasia Dimitrieva (54.950), ocupând primele trei trepte ale podiumului de premiere. Cea mai bună poziţionare dintre gimnastele noastre a avut-o Laura Jurca, locul 7, cu 53.70, în timp ce Andreea Ciurusniuc a terminat pe locul 9, cu 53.450, iar Ana Maria Ocolişan pe 10, cu 53.050.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Hunedorean – capul unei grupări care se ocupa cu furtul de animale

Recidivistul din municipiul Lupeni, alături de alți doi complici, a fost prins după ce au…

11 ore ago

COMUNICAT DE PRESĂ. Vernisajul expoziției-concurs de fotografie de presă „Instantanee de adevăr” – ediția I

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) – Filiala Hunedoara invită publicul, reprezentanții mass-me­dia și iubitorii…

11 ore ago

Sărbătoarea Academiei Române și a ASTREI

După reușita precedentelor două conferințe internaționale – dedicate lui Avram Iancu (2024) și martirilor Horea,…

11 ore ago

La Orăștie se investește masiv, din bani europeni. Circa 1.000 de elevi de la Școala Gimnazială „Dr. Aurel Vlad”din Orăștie vor învăța în condiții moderne

Magdalena Șerban Recent, conducerea municipiului Orăștie a semnat contractul de finan­țare pentru Școala Gimnazială „Dr.…

11 ore ago

DOUĂ ORDINE DE PROTECȚIE PROVIZORII EMISE DE POLIȚIȘTI ÎN CAZURI DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ

Polițiștii hunedoreni au intervenit în două cazuri de violență domestică semnalate în municipiile Hunedoara și…

14 ore ago

BĂNUIT CĂ S-A URCAT LA VOLAN SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au oprit pentru control, la data de 10 iunie…

15 ore ago