Categories: Sport

Doar două gimnaste pentru România

Andreea Răducan, dublă campioană olimpică şi cvintuplă campioană mondială, regretă că nu avem mai multe gimnaste care să lupte pentru medalii la Campionatele Mondiale de gimnastică artistică de la Anvers, dar crede că putem obţine patru medalii şi cu doar două fete.

Mai multe medalii decât sportive
Fosta mare campioană aşteaptă de le reprezentantele României, Sandra Izbaşa şi Larisa Iordache (foto), să urce de cât mai multe ori pe podium. „Fiind campionat individual şi nu o competiţie pe echipe, puteam merge şi cu o sportivă. Dar, suntem o ţară care am avut întotdeauna medalii importante la gimnastică, şi ne-am fi dorit şi acum să avem cât mai multe fete care se bat pentru medalii. Totuşi, dacă avem două fete şi ne întoarcem cu patru medalii, ar fi un lucru minunat. În mod normal, trebuia să mergem cu trei sportive, dar din nefericire, Diana Bulimar s-a accidentat înainte de Campionatele Naţionale. Sunt alături de fete, îmi pare rău că nu avem mai multe care să participe la competiţia din Belgia. Ne bazăm pe Sandra Izbaşa, care va concura doar la sol, şi pe Larisa Iordache, care va face patru aparate, şi să sperăm că va prinde cât mai multe finale pe aparate pe lângă cea de individual compus, pentru că orice şansă în plus poate însemna o medalie. Diana era un pion foarte important, făcea la rândul ei patru aparate şi aveam şanse mai multe la medalii. Accidentările rămân în continuare cel mai mare duşman al sportivilor”, a spus Andreea Răducan.

Speranţe la bârnă şi sol
Andreea a adăugat că speranţele noastre de medalie se leagă de bârnă şi sol, unde în mod tradiţional am câştigat medalii: „Nu aş dori să fac un pronostic, dar de fiecare dată, noi avem şanse la bârnă şi la sol, aparatele preferate ale Larisei Iordache. Important e ca în primele zile, atunci când vor fi calificările, să facă exerciţii bune, pentru a avea note competitive şi pentru a prinde finala de opt. Iar de acolo, depinde de ea să urce pe podium”, a precizat fosta gimnastă.
Campionatele Mondiale de gimnastică artistică de la Anvers vor avea loc în perioada 30 septembrie – 6 octombrie.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cel mai mare și mai tare, venit direct din școala ajutătoare! Um­blă vorba prin ca­pitala…

19 ore ago

Bulina neagră

Z. Claudiu din municipiul Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată pentru ultraj.  

19 ore ago

Bulina albă

Daria Graur, sportivă din Aninoasa Pentru că s-a calificat la Jocurile Olimpice pentru Tineret din…

19 ore ago

Stop Construcțiilor! Noul Cod al Urbanismului blochează șantierele din țară. Arhitectul Dumitru Armășescu: Până nu se face o corectură, nu se mai poate construi nimic

Intrarea în vigoare a noului Cod al a­me­najării teritoriului, urbanismului și cons­truc­țiilor (Legea nr. 169/2026)…

19 ore ago

Prima condamnare pentru fraudă la vot din județul Hunedoara. Ce pedeapsă a primit o pensionară din Hațeg

O pensionară în vârstă de 70 de ani din orașul Hațeg a devenit pri­ma persoană…

19 ore ago

Eleve de clasa a V-a din Orăștie, anchetate după ce au transmis live pe TikTok în timpul orelor de curs

Mai multe eleve de clasa a V-a de la Școala Gimnazială „Dr. Aurel Vlad” din…

19 ore ago