Sport

Doar Daum?

În fotbal este o regulă: când obţii o victorie, laudele merg în general către echipă, când bifezi o înfrângere, antrenorul este principalul vinovat. După remiza albă cu danezii, percepută de toată lumea ca un eşec, aşa cum era de aşteptat, Christoph Daum a fost pus la stâlpul infamiei. Neamţului i s-a reproşat alegerea titularilor – prea mulţi cu profil defensiv pentru a pretinde că vrei neapărat cele trei puncte -, schimbarea sistemului tactic, un 3-4-3 care nu a adus niciun plus în ofensivă, precum şi indicaţiile, care, fie n-au fost bune, fie n-au fost suficient de bine transmise pentru a schimba jocul echipei.
La final, neamţul pus aceeaşi placă pe care o cunoaştem, şi acume că fotbalul românesc în ansamblul său are probleme. Corect, numai că Daum a cunoscut această realitate de la început, întrucât e greu de crezut că s-ar fi aşteptat ca România să fie o prelungire balcanică a Germaniei sau o copie fidelă a talentatei Brazilii. Dincolo de problemele organice ale fotbalului românesc, echipa naţională are o lipsă crasă de identitate; sau, dacă vreţi, identitatea sa este jocul confuz. Or, aici, nu încape îndoială că Daum îşi are partea sa de vină, întrucât nu a reuşit să transmită nici în al cincilea meci din preliminarii o concepţie minimală de joc. Indiferent de materialul uman pe care îl are la dispoziţie, la experienţa sa şi la valoarea pe care a demonstrat-o în trecut la câteva echipe de club, este dezamăgitor să nu le poată oferi Tricolorilor o idee de joc.


Foto: www.flickr.com

Să luăm ca exemplu meciul cu Danemarca, în care ai două variante: fie faci un presing agresiv în jumătatea adversă în încercarea de a recupera rapid balonul şi de a începe construcţia cât mai de sus, fie te aşezi pe două linii compacte, aşteptându-l pe adversar să vină şi să cauţi să-l loveşti pe contraatac. România n-a avut niciuna dintre aceste abordări clasice, ci s-a angrenat într-o luptă inestetică la mijlocul terenului, din care n-a rezultat prea mare lucru. Iar când a rezultat, am ratat cu seninătate vreo două ocazii mari de a marca.
şi aici intră în scenă jucătorii, care, din păcate, au arătat că nu au valoare să joace contra unor adversari care îşi fac meseria decent. Pentru că, dincolo de tactica lui Daum, când eşti singur în faţa porţii, aşa cum a fost Keşeru, şi ai execuţii de liga judeţeană, antrenorul chiar nu mai are nicio vină. Îi putem reproşa multe neamţului, aşa cum am făcut mai sus, însă nu-l putem acuza pentru vina unor astfel de ratări. Astfel, ajungem şi la a doua concluzie, anume aceea că, pe lângă un antrenor neinspirat, avem şi jucători care nu pot mai mult de atât. Este o realitate tristă, dar cu care trebuie să ne obişnuim uşor-uşor.
Cât despre partea cu calificarea la Campionatul Mondial, bet365, unul dintre jucătorii foarte mari de pe piaţia pariurilor online, le oferă tricolorilor în momentul de faţă o cotă de 14/1 pentru a termina Grupe E pe primul loc. Cota spune totul despre faptul că România are mai mult şanse teoretice de a se califica direct la turneul final. În aceste condiţii, doar locul 2, care poate duce la baraj, este singurul obiectiv pe care ni-l mai putem propune. Dar, oare, suntem capabili şi de acesta?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura