Categories: ActualitateFlash

DNA le-a respins aberaţiile, iar ei au continuat să reclame

Maximilian Gânju

Primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob-Ridzi (foto), a fost reclamat în mai multe rânduri la DNA pentru fapte ce pleacă de la abuz în serviciu şi până la abuz de putere.
În lipsa unor probe, procurorii DNA au fost nevoiţi să închidă rând pe rând dosarele întocmite fără a-l pune pe edil sub acuzare. Cei care l-au reclamat, Viorica Macavei şi Laurenţiu Pop, au continuat să-i facă plângeri, astfel că Iacob-Ridzi s-a îndreptat, la rândul lui, împotriva celor doi. „Am depus două plângeri penale pentru doamna Macavei Viorica şi dl. Pop Laurenţiu, care la rândul lor mi-au făcut plângeri la DNA pentru abuz în serviciu, trafic de influenţă, deturnare de fonduri, şantaj şi abuz de putere. Am primit clasare în ambele plângeri şi le-am făcut plângeri pentru infracţiunea de inducere în eroare a organelor de cercetare penală“, a declarat primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob-Ridzi. Sesizările făcute de edilul şef sunt înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroşani.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Am trăit s-o vedem și pe asta! Cârcotașii din regiunea cu lăm­pașe a județului nostru…

9 ore ago

Bulina albă

Cristian Ionică, manager SC Apa Serv Valea Jiului Pentru că a răspuns solicitărilor unităților de…

9 ore ago

Bulina neagră

Florin M. din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru violarea unei minore…

9 ore ago

România asistaților social. Mii de beneficiari de ajutoare sociale refuză să muncească, chiar cu riscul de a le pierde

Conform datelor furnizate pentru „Adevărul” de către Ministerul Muncii, în România erau, marți, 23 aprilie,…

9 ore ago

Și-a băgat vecinul în spital, dar nu răspunde pentru faptă

Un bărbat din municipiul Deva a scăpat de răspunderea penală, dar și de plata unor…

9 ore ago

O relație interzisă s-a transformat într-un coșmar

Hunedoreanca a crezut că și-a găsit iubirea deși era căsătorită. La fel și cel cu…

9 ore ago