Mesagerul juridic

Divorţul pe cale administrativă sau prin procedura notarială

Doris Visirin, avocat

Codul civil cuprinde prevederi care permit ca în situaţia în care soţii sunt de acord cu divorţul şi nu au copii minori, născuţi din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi, ofiţerul de stare civilă ori notarul public de la locul căsătoriei sau al ultimei locuinţe comune a soţilor poate constata desfacerea căsătoriei prin acordul soţilor, eliberându-le un certificat de divorţ, potrivit legii.
Divorţul prin acordul soţilor poate fi constatat de notarul public şi în cazul în care există copii minori născuţi din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi, dacă soţii se înţeleg asupra tuturor aspectelor referitoare la numele de familie pe care să îl poarte după divorţ, exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi, stabilirea locuinţei copiilor după divorţ, modalitatea de păstrare a legăturilor personale dintre părintele separat şi fiecare dintre copii, precum şi stabilirea contribuţiei părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională a copiilor. Dacă din raportul de anchetă socială efectuat rezultă că acordul soţilor privind exercitarea în comun a autorităţii părinteşti sau cel privind stabilirea locuinţei copiilor nu este în interesul copilului, notarul public sau ofiţerul stării civile respinge cererea de divorţ şi îndrumă părţile către instanţa de judecată.
Din punct de vedere al procedurii, cererea de divorţ, însoţită de actele de identitate ale celor doi soţi, certificatele de naştere ale minorilor în copie legalizată şi certificatul de căsătorie în original, se depune de soţi împreună. Multă lume se miră de această prevedere, fără a ţine cont (sau a-şi mai aminti) că şi la oficierea căsătoriei, soţii trebuie să se prezinte personal şi împreună, astfel încât putem afirma că legiuitorul a avut în vedere o simetrie a demersurilor. Ofiţerul de stare civilă sau notarul public înregistrează cererea şi acordă părţilor un termen de 30 de zile, în care au posibilitatea să revină asupra deciziei de a divorţa.
La expirarea acestui termen, dacă nu s-au răzgândit, soţii se prezintă personal, iar ofiţerul de stare civilă sau, după caz, notarul public verifică dacă soţii stăruie să divorţeze şi dacă au consimţământ liber şi neviciat. Dacă soţii stăruie în divorţ, ofiţerul de stare civilă sau, după caz, notarul public eliberează certificatul de divorţ fără să facă vreo menţiune cu privire la culpa soţilor. Soţii se pot înţelege inclusiv asupra numelui de familie pe care să îl poarte după divorţ şi pot conveni să păstreze acelaşi nume sau să revină la numele avut anterior.
Dacă soţii nu se înţeleg asupra vreunuia dintre aspectele arătate mai sus, ofiţerul de stare civilă sau, după caz, notarul public emite o dispoziţie de respingere a cererii de divorţ şi îndrumă soţii să se adreseze instanţei de judecată, care să soluţioneze diferendele dintre ei.
Odată cu emiterea certificatului de divorţ, ofiţerul de stare civilă sau notarul public înaintează, de îndată, o copie certificată a acestuia primăriei locului unde s-a încheiat căsătoria pentru a se efectua menţiunile cuvenite în actul de căsătorie.
Procedura divorţului pe cale administrativă sau la notarul public prezintă mai multe avantaje, în primul rând, termenul scurt în care se dezbate, confidenţialitatea şi discreţia care nu pot fi asigurate într-o şedinţă de judecată publică şi minimalizarea traumelor care pot fi suferite în urma unui divorţ de părţi sau de copiii minori ai acestora.

3 comentarii la „Divorţul pe cale administrativă sau prin procedura notarială

  • Iar o aratati pe proasta si c…a asta? Mai sunt avocati domnilor. Si competenti, nu ca asta.

  • hai mai DIANA de unde atita ura si inversunare pe biata femeie, te pomenesti ca ti a luat barbatul.

  • Asta a luat barbatiu la multe femei, le-a mincat banii si apoi le-a dat papucii. Ti-am mai spus ca e o c…a si o excroaca.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura