Actualitate

Diseară, avem teatru în stil Broadway

04 cevraji7-599x475Magdalena Şerban

În această seară de joi, începând cu ora 19, pe scena Teatrului de Artă din Deva va avea loc premiera comediei „Ce vrăji a mai făcut soţia mea“, după John Tobias. Regia este semnată de Mihai Panaitescu, iar scenografia poartă amprenta lui Dan Mirea.
Piesa în sine reprezintă o invitaţie la normalitate, la rezolvarea problemelor fără adjuvanţi în cuplu, la promovarea valorilor familiale fireşti, însă subiectul este tratat la cel mai înalt nivel umoristic. „Având experienţa spectacolului «Zâna Trotuarelor», consider că piesa lui John Tobias, jucată cu mare succes pe Broadway, cât şi în marile capitale ale lumii, se mulează perfect pe aşteptările unui public dornic de comedii bulevardiere“, este de părere regizorul Mihai Panaitescu.
John Tobias a descris cel mai bine mesajul pe care a vrut să-l transmită spectatorilor, folosindu-se de aspecte banale ale vieţii, dar totuşi, pline de complexitate, în perceperea lor. „Oricine vorbeşte despre sex ca metodă preferată de reproducere a speciilor, trebuie să aibă simţul umorului. O specie de melc începe ca mascul şi în aproximativ un an devine femelă. Prin urmare, relaţia amoroasă a melcului – să nu mai vorbim despre reproducere – ţine în mare parte de sincronizare. Însă nici o altă specie nu reuşeşte să complice treburile în ceea ce priveşte sexul cu atât de mult umor involuntar, cum o face specia umană, cu tabuurile, convenţiile şi inversările bărbat-femeie, cu nevoile sale de putere şi dragoste, mereu în conflict. Am scris piesa pornind de la aceste realităţi. Sper că râzând împreună de o parte dintre absurdităţile comediei sexuale umane, să ne putem relaxa cu toţii ceva mai mult pe această temă. La urma urmelor, aşa cum a spus Lordul Chesterfield: «plăcerea este trecătoare, costul este exorbitant, iar poziţia este ridicolă». Totuşi, nu aş vota pentru abolirea sexului. Chiar face viaţa mai interesantă, şi ce s-ar face un dramaturg fără el?” se întreabă autorul comediei, pe care o puteţi viziona pe scena teatrului devean.
Preţul unui bilet este de 20 de lei, respectiv 10 lei cu reducere pentru pensionari, elevi şi studenţi şi poate fi achiziţionat de la Agenţia Teatrală.

2 comentarii la „Diseară, avem teatru în stil Broadway

  • Adevarul care nu se stie este ca sala este aproape GOALA la aceste spectacole semnate de „ilustrul regizorash” panaitescu de care lumea efectiv e satula!! Burtiplici si pwlifrici nu cumva este si el in top si unul dintre „cele mai apreciate acte artistice/spectacole” ale teatrului? Ca doar el asa isi lauda parodiile, ca numai spectacole NU sunt!

  • marele regizor care sufera de el nu joaca in spectacolul sus mentionat?! avai, pacat, ii cam da talentul pe afara!!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura