FlashPolitica si administratie

Discuţii pe buget în CJ Hunedoara

Andreea Lazăr

Repartizarea pe unităţi administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din taxa pe valoare adăugată şi a celor din cota de 21 la sută din impozitul pe venit a creat discuţii în rândul aleşilor judeţeni. Consilierul judeţean PDL, Marius Constantinescu, s-a declarat nemulţumit de modul de repartizare a banilor, susţinând că totul s-a făcut pe criterii politice sau de prietenie.

PDL sare în apărarea Primăriei Haţeg

Din cele 69 de administraţii locale din judeţ, nouă nu au primit nici un leu la această alocare bugetară. Printre acestea se numără Deva, Hunedoara, Orăştie, Vulcan, Haţeg, Baru, Beriu, Ilia şi Vaţa de Jos. Democrat-liberalul Marius Constantinescu nu a sărit în apărarea administraţiilor locale portocalii, ci mai degrabă în favoarea primarului oraşului Haţeg, Nicolae Timiş. „Cred că este o simplă coincidenţă că primăriile care au primit cei mai mulţi bani sunt PNL sau PSD. Aţi reuşit să-i recompensaţi pe cei care au fost cuminţi la alegerile pentru Colegiul 3 din Haţeg. Până acum Haţegul era pe primul loc la alocări bugetare, dar de data aceasta, nu a primit nimic. Darurile merg către Călan, Pui, Sălaşu de Sus şi Toteşti. Cred că din întâmplare primăriile PDL au primit bani doar simbolic”, a afirmat cu ironie Marius Constantinescu.

Preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, a răspuns ironiilor consilierului democrat-liberal, susţinând că banii nu au fost alocaţi pe criterii politice. „Primăria din Haţeg a primit, în perioada alegerilor pentru deputat în Colegiul 3, peste 700.000 de lei, pentru a nu pierde un proiect european. Comuna Ilia are cei mai mulţi bani repartizaţi prin formulă de la bugetul de stat: 1.200.000 de lei, în doar şase luni, prin Ordonanţă de Urgenţă. La fel şi municipiul Hunedoara. Primăria Călan a primit acum mai mulţi bani, pentru că are nevoie de o cofinanţare privind un proiect european, un parc industrial şi nu ne puteam permite să pierdem o finanţare de 16 milioane de euro. Mi s-a părut corect să ajutăm şi celelalte localităţi, nu doar acestea, care au primit deja finanţări din diferite părţi”, a declarat Mircea Ioan Moloţ.

Mult zgomot pentru nimic

După minute în şir de discuţii pe acest subiect, proiectul a fost votat în unanimitate. „Noi, cei nouă consilieri ai PDL, am luat hotărârea să votăm bugetul, pentru a nu bloca activitatea celorlalte primării”, a declarat consilierul judeţean, Marius Constantinescu. În cadrul repartizării fondurilor, cei mai mulţi bani au mers către Călan, 3.000.000 de lei, primăriile Brad şi Lupeni au primit 1.200.000 de lei şi respectiv 1.600.000 de lei, iar administraţiile locale din Simeria, Pui, Râu de Mori şi Sarmizegetusa, au beneficiat de câte 1.000.000 de lei. De partea cealaltă, cele mai puţine fonduri le-au fost alocate primăriilor din Petrila, 75.000 de lei, şi Bulzeştii de Sus, 50.000 de lei.

Tot în cadrul şedinţei, au fost repartizate fonduri în valoare totală de 24.968 de mii de lei, bani destinaţi finanţării cheltuielilor drumurilor judeţene şi comunale, pentru anul 2011.

2 comentarii la „Discuţii pe buget în CJ Hunedoara

  • Molot de la PNL a uitat de Valea Jiului (drumul judetean pana in Parang).

  • Acest Avram Costel „desteptul” crede ca ne sperie daca incrunta fruntea.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura