Categories: Actualitate

Directorul DRDP Timişoara a fost demis

Natalia Bumbac

Directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Timişoara, Horaţiu Simion (foto mic), a fost demis, conform comunicatului transmis de CNAIR. Acesta a fost găsit vinovat de către conducerea companiei de producerea tragicului accident de pe DN 57, între Orşova şi Moldova Nouă, în dreptul localităţii Coronin, unde un autoturism a plonjat în Dunăre, patru persoane fiind de negăsit.
Măsura a fost luată la solicitarea ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, care i-a cerut directorului general al CNAIR, Ştefan Ioniţă, să ia urgent măsuri împotriva celor care se fac vinovaţi de gestionarea deficitară a DN57, unde a avut loc accidentul. Asta, după ce Cuc a analizat un raport pe tema elementelor, părţi ale infrastructurii rutiere, care ar fi putut contribui la agravarea evenimentului rutier. Din raportul prezentat a reieşit inclusiv că în acea zonă, parapetul greu era deteriorat de cel puţin doi ani.
„Am constatat că atât DRDP Timişoara, cât şi secţia de Drumuri Orşova sunt vinovate, cel puţin de indolenţă şi proastă gestionare a teritoriului aflat în administrare. Din documentele primite reiese că secţia de Drumuri Orşova deţinea parapeţi pe stoc, dar că nu i-a folosit. Directorul DRDP Timişoara ar fi trebuit să ştie acest lucru şi să dea dispoziţie ca aceşti parapeţi să fie înlocuiţi”, a declarat ministrul Transporturilor, conform comunicatului dat de CNAIR. Pe lângă directorul DRDP Timişoara a fost demis şi şeful Secţiei de Drumuri Orşova, Ion Cucinel.
În plus, ministrul Transporturilor a solicitat CNAIR un raport complet cu privire la situaţia drumurilor şi a dispus ca până la sfârşitul anului să fie montaţi şi înlocuiţi toţi parapeţii, acolo unde este necesar. Directorii Regionali trebuie să vină cu date exacte despre zonele cu probleme pentru a se putea aloca fondurile necesare montării sau înlocuirii, după caz, a parapeţilor în curbe periculoase, puncte negre, locuri unde sunt frecvente accidentele grave. Încă de săptămâna trecută, Răzvan Cuc le-a atras atenţia directorilor regionali ai CNAIR că trebuie să se implice personal în gestionarea zonelor aflate în administrare: „Nu este normal să aştepte mereu, de la Bucureşti, să li se spună exact ce să facă. Au primit încă de la începutul anului libertate de decizie, inclusiv pe întreţinere, iar această libertate vine şi cu responsabilităţi”.
Ministrul Transporturilor a subliniat că măsurile luate sunt legate strict de atribuţiile în domeniul infrastructurii rutiere şi nu se substituie anchetei Ministerului de Interne privind accidentul din judeţul Caraş Severin.
Accidentul rutier care a dus la demiterea celor doi şefi din structurile CNAIR s-a petrecut sâmbătă, 7 octombrie. O maşină în care erau cinci persoane, şoferul şi o familie cu doi copii, a căzut Dunăre. Şoferul a reuşit să se salveze, iar celelalte patru persoane nu au fost găsite deocamdată. (Sursa foto: tion.ro)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

MĂSURI FERME ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI PENTRU PROTEJAREA VICTIMELOR VIOLENȚEI ÎN FAMILIE

Polițiștii hunedoreni continuă să acționeze cu promptitudine și fermitate în cazurile de violență în familie,…

o zi ago

Sărbătoarea Academiei Române și a ASTREI

După reușita precedentelor două conferințe internaționale – dedicate lui Avram Iancu (2024) și martirilor Horea,…

2 zile ago

Elev eliminat din Bacalaureat după ce i-a sunat telefonul la o avertizare

Un elev de la un liceu din Valea Jiului a fost eliminat din examenul de…

2 zile ago

ÎNCEPÂND DE MÂINE, 13 IUNIE 2026, INTRĂ ÎN VIGOARE NOILE PREVEDERI PRIVIND SANCȚIONAREA FAPTELOR CARE TULBURĂ ORDINEA ȘI LINIȘTEA PUBLICĂ

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara informează cetățenii că, începând cu data de 13 iunie 2026,…

2 zile ago

Alpinistul Adrian Ahrițculesei a cucerit vârful Denali

Alpinistul Adrian Ahrițculesei a cucerit în această vineri dimineață dimineață Vârful Denali (6.194 m), cel…

2 zile ago

TELEFON MOBIL SUSTRAS ÎN STAȚIA CFR PETROȘANI. CEL BĂNUIT DE COMITEREA FAPTEI, IDENTIFICAT ȘI REȚINUT ÎN ACEEAȘI ZI DE POLIȚIȘTI

Operativitatea polițiștilor din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Petroșani a condus la identificarea și…

2 zile ago