Actualitate

Directorul DRDP Timişoara a fost demis

Natalia Bumbac

Directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Timişoara, Horaţiu Simion (foto mic), a fost demis, conform comunicatului transmis de CNAIR. Acesta a fost găsit vinovat de către conducerea companiei de producerea tragicului accident de pe DN 57, între Orşova şi Moldova Nouă, în dreptul localităţii Coronin, unde un autoturism a plonjat în Dunăre, patru persoane fiind de negăsit.
Măsura a fost luată la solicitarea ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, care i-a cerut directorului general al CNAIR, Ştefan Ioniţă, să ia urgent măsuri împotriva celor care se fac vinovaţi de gestionarea deficitară a DN57, unde a avut loc accidentul. Asta, după ce Cuc a analizat un raport pe tema elementelor, părţi ale infrastructurii rutiere, care ar fi putut contribui la agravarea evenimentului rutier. Din raportul prezentat a reieşit inclusiv că în acea zonă, parapetul greu era deteriorat de cel puţin doi ani.
„Am constatat că atât DRDP Timişoara, cât şi secţia de Drumuri Orşova sunt vinovate, cel puţin de indolenţă şi proastă gestionare a teritoriului aflat în administrare. Din documentele primite reiese că secţia de Drumuri Orşova deţinea parapeţi pe stoc, dar că nu i-a folosit. Directorul DRDP Timişoara ar fi trebuit să ştie acest lucru şi să dea dispoziţie ca aceşti parapeţi să fie înlocuiţi”, a declarat ministrul Transporturilor, conform comunicatului dat de CNAIR. Pe lângă directorul DRDP Timişoara a fost demis şi şeful Secţiei de Drumuri Orşova, Ion Cucinel.
În plus, ministrul Transporturilor a solicitat CNAIR un raport complet cu privire la situaţia drumurilor şi a dispus ca până la sfârşitul anului să fie montaţi şi înlocuiţi toţi parapeţii, acolo unde este necesar. Directorii Regionali trebuie să vină cu date exacte despre zonele cu probleme pentru a se putea aloca fondurile necesare montării sau înlocuirii, după caz, a parapeţilor în curbe periculoase, puncte negre, locuri unde sunt frecvente accidentele grave. Încă de săptămâna trecută, Răzvan Cuc le-a atras atenţia directorilor regionali ai CNAIR că trebuie să se implice personal în gestionarea zonelor aflate în administrare: „Nu este normal să aştepte mereu, de la Bucureşti, să li se spună exact ce să facă. Au primit încă de la începutul anului libertate de decizie, inclusiv pe întreţinere, iar această libertate vine şi cu responsabilităţi”.
Ministrul Transporturilor a subliniat că măsurile luate sunt legate strict de atribuţiile în domeniul infrastructurii rutiere şi nu se substituie anchetei Ministerului de Interne privind accidentul din judeţul Caraş Severin.
Accidentul rutier care a dus la demiterea celor doi şefi din structurile CNAIR s-a petrecut sâmbătă, 7 octombrie. O maşină în care erau cinci persoane, şoferul şi o familie cu doi copii, a căzut Dunăre. Şoferul a reuşit să se salveze, iar celelalte patru persoane nu au fost găsite deocamdată. (Sursa foto: tion.ro)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura