Director nou la Hotel Ceres

În urma demisiei lui Radu Bogdan (PNL), cel care a condus Hotelul Ceres din Geoagiu-Băi din octombrie 2012, începând de vineri, 11 iulie a.c., instituţia are un nou director numit de Consiliul de Administraţie al Societăţii de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă  – T.B.R.C.M. S.A. Acesta este Liliana Rodica Urşica (foto). Liliana Rodica Urşica a absolvit Colegiul Tehnic Agricol „Al. Borza” din Geoagiu şi, ulterior, a lucrat timp de peste două decenii în cadrul aceleaşi unităţi de învăţământ. Deţine o diplomă de licenţă în Contabilitate şi Informatică de Gestiune şi una de Master în Finanţe/Management Financiar-Bancar, precum şi mai multe certificate de competenţă profesională. Din anul 2000 este membru PSD, ea fiind şi preşedintele Organizaţiei de Femei Social-Democrate a oraşului Geoagiu. (M. Şerban)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Când dragostea și onoarea merg mână în mână

Cu mare bucurie împărtășim un moment special din viața colegului nostru, Vlad, un tânăr polițist…

11 ore ago

Tânăr reținut după ce a furat telefonul folosit la monitorizarea electronică a unui agresor

Polițiștii s-au sesizat din oficiu, în urma unei alerte generate de dispeceratul de monitorizare electronică,…

18 ore ago

Pompierii din Petroșani, Lupeni și Vulcan intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu puternic…

2 zile ago

Măsuri dispuse de polițiști într-un caz de amenințare în contextul violenței domestice, în comuna Râu de Mori

La data de 06 februarie 2026, în jurul orei 17:35, polițiștii din cadrul Poliției Orașului…

2 zile ago

Orăștie. Prinși în flagrant de polițiști în timp ce forțau un easybox pentru a sustrage colete

Polițiștii hunedoreni au intervenit prompt și au prins în flagrant două persoane bănuite de comiterea…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că doi amici s-au cer­tat, după ce unul dintre ei nu i-a…

4 zile ago