Categories: EvenimentFlash

Director adjunct la Agriculturã, dat pe mâna procurorilor

 

Nicolle Ebner

Directorul SC Hortina şi trei membri ai consiliului de administraţie (CA) au fost cercetaţi de către poliţiştii Biroului de Investigare a Fraudelor şi procurori, întocmindu-li-se dosar penal cu propunerea de trimitere în judecată pentru abuz în serviciu contra persoanelor. 

Aranjamente personale pe banul acţionarilor
Principalii inculpaţi, potrivit declaraţiei poliţiştilor, sunt Andronic Teban (foto), fost consilier local PDL în mandatul 2004-2008, în prezent director coordonator adjunct la Direcţia Agricolă Hunedoara, şi Luciana Popa, membru în consiliul de administraţie al SC Hortina. Poliţiştii au constatat că Andronic Teban şi Luciana Popa, în calitatea de membri în CA la Hortina, şi-au vândut acţiuni şi spaţii comerciale aparţinând societăţii, la preţuri subevaluate, cu complicitatea directorului SC Hortina, Iosif Doinel Pădurean şi a încă unuia dintre membrii CA, fără ştirea acţionarilor. Altfel spus, Teban şi Popa vindeau activele firmei şi tot ei cumpărau, la preţurile convenite de ei, Popa în calitate de persoană fizică, Andronic pe firma SC Teban Eximp SRL. Pierderile au fost estimate de către anchetatori la valoarea totală de 1.554.380 de lei şi nu au fost recuperate nici până astăzi.

Firmă lăsată fără obiectul de activitate
Dosarul a fost finalizat cu propunerea de trimitere în judecată pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Potrivit datelor oficiale afişate pe site-urile de specialitate, SC Hortina SA Deva avea, în 1999, o cifră de afaceri de 106.649,50 de lei şi 22 de angajaţi. În 2005,
societatea a înregistrat un profit net de 114.482 de lei, cu şase angajaţi, ca în anul următor să înregistreze brusc o pierdere de 6.362 de lei. Paradoxal, în 2007, SC Hortina mai avea doi angajaţi şi a înregistrat o pierdere de aproape 88.000 de lei, în condiţiile în care obiectul de activitate era închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare, adică a spaţiilor.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • HELLO
    UNDE VA CREDETI
    PDL
    PDL ??
    CE FACETI CU BANII NOSTRI ??

    O SA FITI ALATURI SI....... LA BINE SI LA GREU...cu MONIA RIDZI..
    HA, HA, HA,
    v-ati ales bine sloganul in campanie

    la bine cu banii si la greu cu procesele, .......bravo.......

Recent Posts

ACȚIUNI ALE POLIȚIEI PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI RUTIERE ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii desfășoară în aceste zile mai multe acțiuni pe drumurile publice, vizând prevenirea și combaterea…

14 ore ago

ANUNŢ LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

A N U N Ţ

În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 831/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a…

o zi ago

RAZIE DE AMPLOARE ÎN MUNICIPIUL HUNEDOARA: ZECI DE POLIȚIȘTI MOBILIZAȚI, DOI TINERI AU FOST REȚINUȚI PENTRU 24 DE ORE

O acțiune preventivă cu efective mărite, desfășurată aseară în municipiul Hunedoara, a dus la identificarea…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Criza, scumpirile, in­flația i-au cam băgat în sperieți pe unii. Așa că, sătul de drumurile…

2 zile ago

Bulina albă

Lucian Rus, primarul municipiului Deva Pentru că evenimentul dedicat Nadiei Comăneci a fost organizat impecabil.

2 zile ago