Şi în 2020, Direcţia pentru Agricultură a judeţului Hunedoara organizează diverse cursuri ce vin în sprijinul fermierilor hunedoreni. Acestea sunt în domenii precum apicultură, creşterea animalelor şi cultura plantelor.
O grupă nu poate avea mai puţin de 14 cursanţi şi mai mult de 28. Un curs de lungă durată (360 de ore, dintre care 120 de ore reprezintă teoria, iar 240 de ore practica) costă 400 de lei, iar unul de scurtă durată (40 de ore) este 150 de lei. Înscrierile se pot face la sediul instituţiei, situat în Deva, Strada 22 Decembrie, nr. 222.
„Aceste cursuri sunt importante pentru toţi fermierii, inclusiv pentru cei care accesează fonduri APIA pentru pajişti permanente. Asta, deoarece e obligatoriu ca până în anul doi de contract, din cei cinci pe cât se parafează, să aibă atestat în domeniul parcurs. E valabil şi pentru cei de la agricultura ecologică. De asemenea, pentru cei interesaţi să-şi dezvolte afacerea pe fonduri europene, asemenea cursuri sunt benefice dacă sunt făcute înaintea depunerii proiectului. Asta duce automat la obţinerea unui punctaj mai mare la absorbţia fondurilor, în special pe măsurile ce ţin de modernizare ferme, tineri fermieri sau ferme familiale. În plus, chiar şi după ce programul a fost accesat şi câştigat, până la ultima tranşă de plată este obligatoriu să se obţină certificarea”, a explicat Călin Marian (foto), directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură a judeţului Hunedoara.
Mai trebuie precizat că există şi câteva condiţii de participare, mai exact vârsta minimă 16 ani şi minimum opt clase absolvite. Actele necesare pentru înscriere sunt copie după cartea de identitate (cu menţiune număr de telefon pentru contact) şi copie după ultimul act de studii. Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0744-641893.
Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…
Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…
Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu venituri reduse pot depune cererile și declarațiile pe propria…
Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii locale și eficientizarea serviciilor…
Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…