FlashReportaj

Diplomatul inginer este un mincinos sadea

Livia Botici

Totul a pornit de la un anunţ într-un săptămânal de mică publicitate, care suna în felul următor: „Aveţi probleme cu banii? Noi vă putem ajuta. Special pentru dumneavoastră, avem soluţii de creditare, cu ipotecă, de nevoi personale sau de refinanţare a unor credite pe care le aveţi deja contractate. Dacă doriţi ca problemele financiare să ia sfârşit, nu ezitaţi să ne contactaţi”.

„Nu părea a lucra pentru o bancă”

În cursul zilei de miercuri, cititoarea noastră, o femeie din Deva, interesată de contractarea unui credit bancar, a sunat la numărul de telefon care apărea în anunţ. „Bărbatul care mi-a răspuns la telefon, mi-a dat întâlnire în oraş, în faţa unui bloc. Am mers, pentru că am nevoie urgentă de bani, dar atunci când ne-am întâlnit, ceva mi se părea dubios. După înfăţişare, omul nu părea a lucra pentru vreo bancă, dimpotrivă. Ce m-a speriat şi mai tare a fost că atunci când i-am spus că în momentul în care îi voi aduce actele necesare, vreau să vin la el la birou, să fie totul într-un cadru legal, bărbatul mi-a spus că nu poate să ne vedem, decât aşa, pe stradă. I-am mulţumit şi am făcut stânga-împrejur, pentru că nu am putut să am încredere în el, întrucât atitudinea sa nu prezintă nici un fel de garanţii”, ne-a povestit cititoarea noastră.

Întâlnirea de la terasă

Ieri, pentru a încerca să descoperim ce se petrece în spatele acestei poveşti, am sunat şi noi la numărul de telefon care apărea în anunţul cu pricina. Reporterul MESAGERULUI HUNEDOREAN, care s-a dat drept o vânzătoare într-un magazin sătesc, a fost cel care a luat legătura cu individul din spatele anunţului. La telefon, ”vânzătoarea” s-a prezentat, a spus că are nevoie de un credit, iar după jumătate de oră, se întâlnea, lângă Piaţa centrală din Deva, cu bărbatul care pretindea a fi broker de asigurări şi credite. Precizăm că martor – de la oarecare distanţă – la întâlnirea reporterului nostru cu aşa-zisul broker, era fotoreporterul ziarului, care a imortalizat secvenţă cu secvenţă toată scena. După ce s-au cunoscut, omul, care s-a prezentat sub numele de Nicolae Adam, şi reporterul nostru, au trecut la discuţii serioase, la o terasă şi nicidecum într-un birou, aşa cum se procedează de obicei. Au urmat întrebări de genul: „Ce salariu aveţi?” „Ce valoare să aibă creditul?” „La ce bancă?”, apoi, aşa zisul broker a scris, pe o hârtie mizerabilă, care sunt documentele necesare pentru portofoliul pentru bancă. „La următoarea întâlnire, ne vom vedea tot prin oraş, pentru că la birou toţi se uită în gura noastră, e mai bine aici, la terasă. Va trebui să îmi aduceţi completate, toate actele pe care vi le-am scris. De aici, nu vă mai interesează nimic. Eu merg, depun toată documentaţia, iar apoi, atunci când banca vă va contacta, va trebui să mergem împreună să ridicaţi banii”, i-a spus Nicolae Adam, reporterului nostru.

„Nu am nevoie de comision”

Potrivit afirmaţiilor bărbatului – care, conform celor scrise pe cartea de vizită pe care a înmânat-o reporterului – este diplomat inginer, broker în asigurări şi credite, munca sa este una gratuită. Asta, pentru că, atunci când „vânzătoarea” l-a întrebat câţi bani va trebui să-i dea din valoarea creditului, pentru serviciile sale, omul a spus că el este plătit de bănci, nu de clienţi. „Eu sunt angajat, mai exact spus, am contract cu o firmă din Timişoara (n.r. bărbatul i-a spus reporterului nostru cum se numeşte această firmă, dar din motive deontologice, nu o putem face publică), care, la rândul ei, are contracte cu toate băncile din România. În baza acestui contract, eu duc băncilor clienţi interesaţi de contractarea unui credit, iar atunci când contractul este finalizat, banca îmi plăteşte un comision”, a spus Nicolae Adam, pentru a-şi justifica, într-un fel, munca pe care o face.

„Nu este angajatul nostru”

După ce întâlnirea a luat sfârşit, reporterul a verificat cât este adevăr şi cât fabulaţie în cele declarate de diplomatul inginer broker, Nicolae Adam. În primul rând, directorul regional al băncii, de la care „vânzătoarea” urma să scoată creditul, ne-a declarat că nu are nici un fel de contract de colaborare cu firma din Timişoara, pentru care bărbatul spunea că lucrează. De fapt, după verificările de rigoare, ni s-a confirmat, ceea ce ştiam deja, că băncile nu se folosesc de intermediari care să le aducă clienţi interesaţi de credite. Apoi, minciunile diplomatului inginer au fost demontate una după alta. În Timişoara, nu există firma al cărei reprezentant susţinea Nicolae Adam că este. Am găsit o firmă cu aceeaşi denumire în Bucureşti. „Nu avem, nici în Deva, şi nici în altă parte a ţării, vreun angajat, sau colaborator, cu numele de Nicolae Adam. Mai mult, noi nici nu avem ca obiect de activitate operaţiuni financiar-bancare, noi suntem o societate care se ocupă de cumpărare şi vânzare de bunuri imobiliare”, ne-a declarat directorul firmei bucureştene.

Cele constatate pe parcursul investigaţiei noastre ne-au întărit convingerea că sub anunţul din săptămânalul de mică publicitate, se ascund lucruri mult mai grave, care ar putea ajunge în atenţia oamenilor legii.

Nu aveţi încredere în nimeni!

Ca urmare, am decis să facem publică această investigaţie, pentru ca hunedorenii să nu se încreadă decât în persoane autorizate, pentru că doar aşa pot să se pună la adăpost de eventuale situaţii neplăcute. „Îi sfătuim pe toţi hunedorenii care vor să contracteze astfel de credite, să apeleze doar la persoane de încredere, angajate ale instituţiilor bancare, pentru a nu deveni victime ale unor înşelăciuni”, întăreşte cele spuse de noi, Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.

5 comentarii la „Diplomatul inginer este un mincinos sadea

  • Acest articol este o calomnie si ar trebui sa raspundeti in fata legii pentru afirmatiile mincinoase cat si pentru insinuarile de cea mai joasa speta pe care le faceti la adresa unui cetatean care incearca sa-si castige cinstit existenta.
    Il cunosc pe acest om, este intr-adevar inginer diplomat, broker de asigurari si credite, m-a ajutat si pe mine sa obtin un credit la AlphaBank.
    Nu cred ca ar trebui sa judecati oamenii dupa cum sunt imbracati, daca ar fi asa nici reportera d-voastra nu arata mai bine.
    Oricum, daca acest articol a fost scris la comanda, reporterita voastra este o escroaca, iar daca a fost scris doar ca sa umple spatiul atunci este ea o mare mincinoasa!
    Si intr-un caz si in altul este o nefericita care pentru o bucata de paine si-a permis sa injoseasca un om pe care nu-l cunoaste si nici macar nu-l poate acuza de ceva, iar pentru asta, cu siguranta, Divinitatea va avea grija s-o faca sa plateasca inzecit. Si pe ceilalti implicati la fel. In viata asta, roata se intoarce…..

  • Deci, inainte de a scrie acest articol trebuia sa te documentezi.Un broker de asigurari nu are un contract cu o banca. El are in portofoliu mai multe banci si firme de asigurari. Apoi, omu ti-a spus clar ca nu-i trebuie banii tai ci ca el ia un comision! Sunt sute de astfle de brokeri care lucreaza pentru agentii de brokeraj finaciare! In rest ce sa-ti spun..cu siguranta ca nu ai inteles nimic din ce ti-a spus omu ala! Sincer, daca te da in judecata va castiga!!!

  • Ai dreptate, informatule, reporterita asta ori e lipsita de puterea de intelegere (ca sa nu spun proasta), ori e de reacredinta ( ca sa nu spun platita de unii ca sa dea in altii).
    Nu e primul ” eveniment” pe care il relateaza in aceasta maniera !

  • No tante Livia te-au cam luat la refec comentacii. Io propun sa-ti faci un test IQ ca cel recomandat de voi, test pe care si l-a facut si Leonardo (DA VINCI nu ala cu pantofii). Dupa ce platesti sa aflii rezultatul fa-l public, sa se oftice toti comentacii.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura