Categories: Comunitate

Din Sarmizegetusa, numai veşti bune

Magdalena Şerban

Vin veşti bune dinspre comuna Sarmizegetusa. Previziunile financiare din 2015 se află aproximativ pe acelaşi palier valoric cu bugetul înregistrat anul trecut, iar taxele şi impozitele locale au rămas neschimbate. Asta înseamnă că noua metodă de calcul, promovată de Guvern, nu afectează nici în plus, dar nici în minus, alocările bugetare aferente anului curent.
„Ultima creştere a dărilor locale am făcut-o acum doi ani, când am fost nevoiţi să le adaptăm la rata inflaţiei. Pe 2014 avem un grad de colectare aproape maxim – 99,8 la sută, lucru pentru care doresc să le mulţumesc cetăţenilor comunei. Aş adăuga şi faptul că la final de 2014, am primit de la Guvern bani pentru lucrările efectuate la reţeaua de apă, printr-un program investiţional demarat pe Ordonanţa nr. 28 şi care urmăreşte introducerea reţelei în localităţile Sarmizegetusa, Hobiţa şi Breazova. Valoarea investiţiei este de 4,2 milioane de lei, iar în proiectul tehnic, am luat în calcul inclusiv extinderea, dacă vor fi cereri mai multe, în viitor. În discuţie sunt 5.000 de locuitori care pot beneficia de această reţea în sistem centralizat”, a precizat Mihail Cornel Todoni (foto), primarul comunei Sarmizegetusa.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Secretarul general al municipiului Hunedoara, Dan Laslau, intervine dupa incudentul de la Pui:

Raportat la evenimentul nefericit petrecut în comuna Pui, în care au fost implicați angajați ai…

2 zile ago

SCANDAL LA PRIMĂRIA PUI. PRIMARUL PNL OVIDIU CIOLEA, ACUZAT CĂ AR FI AGRESAT-O PE SECRETARA GENERALĂ A INSTITUȚIEI

Un incident tensionat ar fi avut loc vineri, 30 octombrie 2026, în sediul Primăriei comunei…

3 zile ago

Maria Ștefănie este noul prefect al Județului Hunedoara

Anunțul a fost făcut astăzi de Nistor Laurențiu - Președintele Consiliului Județean Hunedoara Maria Ștefanie…

3 zile ago

CONTROALE PRIVIND GESTIONAREA DEȘEURILOR PERICULOASE

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara au desfășurat, la data de…

3 zile ago

TÂNĂR DE 20 DE ANI, REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE ȘI-AR FI AGRESAT TATĂL

Poliția Municipiului Lupeni a fost sesizată, la data de 29 octombrie a.c., cu privire la…

3 zile ago