Din nou, probleme pentru Monica Iacob Ridzi

 

 Adriana Năstase

 Procurorul general Codruţa Kovesi a trimis, ieri, Parlamentului, solicitarea de declanşare a procedurilor, pentru începerea urmăririi penale a fostului ministru al Tineretului Monica Iacob Ridzi (foto), cercetată în cazul contractelor cu Artisan şi Mark, privind organizarea evenimentelor de Ziua Tineretului.

Acuzată de abuz în serviciu
Procurorul general a solicitat declanşarea procedurilor pentru începerea urmăririi penale a Monicăi Iacob Ridzi, fost membru al Guvernului şi deputat în Parlament, fiind acuzată de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial, fals intelectual, în legătură cu fapte de corupţie, instigare la infracţiunea de acces fără drept la un sistem informatic, săvârşită prin încălcarea măsurilor de securitate şi instigare la infracţiunea de ştergere de date informatice fără drept, totul cu aplicarea articolului 33, litera a) din Codul penal. „În cauză, există indicii că, în cursul anului 2009, Iacob Ridzi Monica Maria, în calitate de ministru al Tineretului şi Sportului, împreună cu alţi funcţionari ai acestui minister, ajutaţi şi de administratorii a două firme private, au prejudiciat bugetul ministerului, prin încheierea a trei contracte de servicii, fără ca, în prealabil, să fie organizată şi derulată vreo procedură de atribuire potrivit OUG 34/2006“, se arată în comunicat. Totodată, anchetatorii au stabilit că există indicii că, pentru ascunderea încălcării dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice, au fost întocmite, ulterior încheierii celor trei contracte, înscrisuri care să ateste în mod nereal, derularea procedurii de achiziţie.

Au şters datele
Fostul ministru ar fi solicitat administratorului reţelei informatice, să şteargă date informatice, pentru a nu fi descoperite, iar în acest scop, el ar fi accesat fără drept sistemele informatice ale Ministerului Tineretului şi Sportului şi a şters înregistrările.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie a fost îm­pinsă să candideze pen­tru o funcție im­por­tantă,…

14 ore ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că a organizat o ediție plină de creativitate, a Salonului Internațional…

14 ore ago

Bulina neagră

M.R., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după un episod de violență domestică.

14 ore ago

Șapte tineri sechestrati și amenințați la o petrecere în Hunedoara

Șapte tineri au fost sechestrați, amenințați și terorizați de trei indivizi drogați, înarmați cu macete,…

14 ore ago

Activitate suspendată temporar şi carne retrasă de la comercializare, în urma controale DSVSA în perioada premergătoare Paştelui

Inspectorii Direcţiei Sanitar Ve­te­rinare şi pentru Siguranţa Ali­men­telor (DSVSA) Hunedoara au aplicat amenzi de peste…

14 ore ago

Vino. Vinde. Dăruiește. Schimbă o viaţă

În perioada asta, înainte de Paște, parcă nu mai e doar despre lucruri… e despre…

14 ore ago