Categories: Comunitate

Din nou, probleme pe drumul către Sarmizegetusa Regia

Chiar de dinainte de a fi dat în folosinţă, DJ 705A, care duce către Sarmizegetusa Regia, a avut probleme. Iar imediat după inaugurarea cu mare fast, înainte de alegerile locale de anul trecut, au apărut şi gropile pe acest drum. Urgia naturii a provocat şi provoacă daune serioase în continuare. Aşa că, deşi ne-am bucurat că avem drum asfaltat către cetatea Sarmizegetusa Regia, se pare că bucuria a fost de scurtă durată.
Recent, s-au produs alte alunecări de teren la intrarea în zona pietonală, spre situl fostei capitale a Daciei. Bucăţi de stâncă au luat-o la vale, însă accesul turiştilor nu este îngrădit.  Astăzi, Grupul de suport tehnic, format din specialişti  din mai multe instituţii judeţene, se va deplasa pe drumul ce duce către Sarmizegetusa Regia, pentru a vedea ce se întâmplă cu căderile de bolovani şi care este soluţia tehnică pentru remedierea problemei”, a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, maiorul Anemona Doda.
De asemenea, reprezentanţii CJ Hunedoara au precizat că „a fost o alunecare de teren de pe versanţi, ca urmare a încălzirii vremii, a precipitaţiilor sub formă de ploaie care au antrenat şi topirea stratului de zăpadă. Porţiunea de drum afectată a fost degajată. Marţi (n.r.-astăzi), conducerea CJ Hunedoara şi reprezentanţii firmei de întreţinere a drumului se vor deplasa la faţa locului pentru a identifica soluţiile tehnice pentru ca pe viitor să fie preîntâmpinate astfel de evenimente”. (S. Popa)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din localitate nu mai contenesc cu foșnitul pe la colțuri: deși fotoliul de…

11 ore ago

Bulina albă

Gheorghe Florin Ghețău, profesor în municipiul Lupeni Pentru că este coautor al manualului de Istorie…

11 ore ago

Bulina neagră

Gheorghe I., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

11 ore ago

De la martor la condamnat: Un bărbat din Uricani a negat o bătaie în fața probelor video și s-a ales cu amendă penală

Un bărbat din localitatea Uricani a fost condamnat de Judecătoria Pe­troșani pentru mărturie minci­noa­să, după…

12 ore ago

Dosar penal și ordin de protecție pentru o femeie care și-a amenințat fostul socru că îi dă foc la casă

O femeie în vârstă de 31 de ani s-a ales cu dosar penal și a…

12 ore ago