Categories: Fara bascalie

Din nou despre Sibiu

Există în România oraşe care par să se fi sustras stilului românesc. Sibiul este, în opinia mea, unul dintre aceste oraşe, la care aş adăuga Braşovul, parţial Clujul, Oradea, poate mai sunt şi le omit eu. Lista poate rămâne binenţeles deschisă.
Vizitez foarte des Sibiul, mai ales de când a fost capitală culturală europeană. Localitatea a cunoscut atunci şi de atunci încoace acea schimbare de mentalitate despre care toată lumea vorbeşte şi nimeni nu ştie cum s-o producă.
Ea se poate produce nu deodată, nu în totalitate, nu oricum. Pentru oricine a fost în ultima vreme, aspectul Sibiului este foarte apropiat de cel al unui oraş medieval din vestul Europei. Modul în care a fost renovat centrul istoric, fără îndoială de către arhitecţi care-şi cunosc meseria, maniera de amplasare a teraselor (constat că sunt mai primitoare ca acelea din Deva şi nu au îngrădituri de ranch şi podirişti pe care sunt cocoţate ale noastre, o parte din cele amplasate pe centru vechi), tipul şi calitatea localurilor, numărul şi calitatea actelor de cultură. Mai ales acest din urmă fapt. Festival internaţional de teatru, ediţie TIFF, Festival internaţional de dans, Festival de film documentar, cel mai bine cotat din România, toate desfăşurate de către oameni care-şi cunosc bine meseria, au contacte, iar cu unii dintre ei am colaborat, din păcate pentru puţin timp, pentru că nu a existat suficientă deschidere la noi pentru aşa ceva. Publicul trebuie format, iar pentru asta este nevoie de timp şi resurse…
Cultura aduce Sibiului un număr remarcabil de vizitatori, făcându-l a cincea destinaţie culturală din Europa. Bugetul alocat evenimentelor culturale de toate genurile este imens în comparaţie cu al altor localităţi similare, ca să nu mai vorbim de cel al oraşelor mici. Cei care se îndoiesc de prestaţia primarului Johannis, dar sunt de bună credinţă, trebuie să viziteze Sibiul. Într-o scurtă discuţie pe care am avut-o cu primarul, mi-a spus că profesionalismul şi prestigiul intelectual al celor care se ocupă de viaţa culturală este unul dintre secretele reuşitei sale.
Desigur, centrul istoric este vedeta oraşului, dar prosperitatea centrală se extinde şi către periferii. Oricum, Sibiul poate deveni model autohton pentru multe oraşe româneşti.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, ÎNTR-UN DOSAR PENAL PRIVIND VIOLENȚA ÎN FAMILIE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au dispus, la data de 3 septembrie a.c., reținerea…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc cârcotașii pe la colțuri că un an­gajat dintr-o instituție a plecat de la muncă…

21 de ore ago

Bulina albă

Plutonierul Bogdan Raita, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, Pentru că a câștigat mai…

21 de ore ago

Bulina neagră

D.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…

21 de ore ago

Rămas bun, domnule primar!

Miercuri după amiază. Un telefon mă anunță că primarul comunei Băița, Damian Diniș, a murit.…

21 de ore ago