Din Hunedoara, în Republica Moldova

Prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, a participat împreună cu primari hunedoreni din Țara Zarandului la o serie de întâlniri cu oficiali și locuitori ai comunelor Rădeni, Greblești și Corbeanca din Raionul Strășeni, Republica Moldova.

Vizita delegației hunedorene a fost efectuată la invitația primarilor celor trei comune din Republica Moldova, care, având în vedere buna colaborare dintre cele două regiuni, au dorit să se întâlnească cu prefectul județului și cu primarii din comunele care fac parte din Grupul de Acțiune Locală „Țara Zarandului”.

Pentru că în Republica Moldova aceste zile sunt premergătoare sărbătoririi Crăciunului, grupul hunedorean le-a oferit cadouri copiilor de la grădinițele din cele trei comune aflate în raionul vecin cu capitala Chișinău.  Împreună cu prefectul Călin Petru Marian s-au aflat directorul GAL „Țara Zarandului”, primarii din Vața de Jos, Crișcior, Luncoiu de Jos, Baia de Criș, Blăjeni și viceprimarul comunei Băița.

Pe parcursul vizitei, delegația din județul Hunedoara s-a întâlnit președintele raionului, Viorel Jardan, cu deputatul Lilian Carp, din Parlamentul Republicii Moldova și cu reprezentanți ai comunităților din cele trei comune, stabilindu-se viitoare acțiuni de colaborare dintre localitățile zărăndene și cele trei, din republica Moldova.

Reamintim că anul trecut, peste 30 de copii din Rădeni, Greblești și Corbeanca si-au petrecut o parte din vacanța de vară în nordul județului Hunedoara, fiind oaspeți ai autorităților și ai comunităților din comunele aflate în Țara Zarandului.

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Arbori noi pentru Hunedoara: Campania de modernizare a Parcului Central continuă cu sprijinul campionilor de la FC Corvinul

Zona Parcului Central din municipiul Hunedoara continuă să se transforme într-un plămân verde modern, grație…

6 ore ago

Sibiu vs. Deva: ce caută familiile când aleg un apartament cu 3 camere

Pentru multe familii din centrul și vestul țării, apartamentul cu 3 camere este prima locuință…

19 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

„Auzi, fată/băiatu, dar tu ai aflat ultima noutate din zonă? Că fierbe tot târgul de…

o zi ago

Bulina albă

Sorin Nistor, primarul comunei Zam Pentru că a făcut posibil ca locuitorii comunei să aibă…

o zi ago

Bulina neagră

Ovidiu Ciolea, primarul comunei Pui Pentru că este acuzat că a bătut-o pe secretara generală…

o zi ago