Din fonduri nerambursabile, Răchitova are drumuri ca-n palmă

Magdalena Șerban

Una dintre cele mai importante in­vestiții din comuna Răchitova a ajuns la final de implementare. Aici, dru­murile au fost modernizate în baza unei finanțări câștigate de edilii locali prin PNI Anghel Saligny. Suma este una pe măsura importanței acestui obiectiv. Asta este încă o dovadă că o comună, cât de mică ar fi sau cât de sus e poziționată, dacă are o condu­cere implicată și asumată, va avea și o soartă bună.

S-au gospodărit din puțin și au accesat mai mult
„Am finalizat lucrările la proiectul câștigat prin PNI Anghel Saligny, în valoare de peste 50 de miliarde lei vechi. A fost o in­vestiție mare, chiar maj­oră pentru co­muna noastră și a în­semnat mo­der­nizarea a 8 ki­lo­metri de drumuri, prin asfaltare. Ne bucurăm că s-a reușit du­ce­rea la bun sfâr­șit în timp util, iarna ne­per­mițând exe­cuția unui de­­­mers de a­cest fel. E totul pus la punct, de la borne, la in­di­ca­toare, e trasat, totul conform nor­m­a­ti­velor în vigoare. Am mai avea de as­faltat câteva ulițe rămase în satele Ciula Mare și Boița (4 în total), dar în rest, am realizat acum doi ani, din fon­duri nerambursabile câș­tigate printr-un alt program investițio­nal. S-au mo­dernizat la Vălioara și Ciula Mică. Cele rămase poate că vom reuși să le ma­terializăm din bugetul propriu. Banii de la bugetul comunei nu sunt mulți, dar ne dăm silința să-i drămuim cum e mai bine și pentru ce e prioritar”, a punctat pri­marul din Răchitova, Marius Dâncescu (foto).

Deszăpezire cu utilajele primăriei
Iar pentru vremea când iarna se va așterne cu zăpadă, ad­mi­nis­trația publică s-a pregătit să-i facă față, astfel ca oamenii să aibă cale liberă, nu să stea îm­potmoliți și să nu se poată circula. ,,În anul curent, vom in­terveni cu utila­jele noastre, având un tractor cu lamă și un buldoex­ca­vator cu lamă plus ma­te­rial antide­ra­pant. Ne costă com­­bus­tibilul, așa că va­lo­rile alocării vor fi mici, nu ca și în cazul unei firme spe­cializate căreia îi dai câteva zeci de mii de lei, iese de două ori pe drum și s-au dus banii. Sperăm doar să nu fie o iarnă grea și cu provocări”, a mai anunțat edilul-șef.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Oare pentru ce-i mai plătim? Gurile rele din capitala cu lămpașe ne-au adus în atenție…

11 ore ago

Bulina albă

Maria Iacob-Ridzi, sportivă din Petroșani Pentru că a reușit alături de Sofia Elena Anghel, partenera…

11 ore ago

Bulina neagră

Sorin M., din Lupeni Acuzat de tâlhărie calificată, pentru că judecătorii îl consideră un pericol…

11 ore ago

Complexul energetic „Valea Jiului”: Poşa, director general, Mari­nescu preşedintele C. A.

Reprezentanții Complexului Energetic „Valea Jiului” anunță că s-a terminat procedura de selecție pentru ocuparea funcției…

11 ore ago

Împrumutați bani, dacă vreți să-i pierdeți!

O femeie din Uricani a ajuns la ju­decată după ce a împrumutat unui bărbat din…

11 ore ago

Cățelul Odin, prezent la început de an școlar pe străzile Devei

Ieri, polițiștii au fost prezenți în zona unităților de învățământ și la trecerile pentru pietoni,…

11 ore ago