ActualitateFlashPolitica si administratie

DEZVOLTĂM ROMÂNIA – Investim în infrastructură

După guvernarea PSD în care doar s-a promis, dar nu s-a şi realizat, infrastructura României este la pământ, iar consecinţele le suportăm noi. Drumurile şi autostrăzile promise de PSD au rămas doar pe hârtie, asta deşi de o infrastructură mo­dernă, performantă, adaptată cerinţelor, depinde dezvoltarea economică a ţării noastre. Partidul Naţional Liberal şi-a propus să schimbe acest as­pect, iar lucrurile au demarat deja chiar din acest an în care ne-am aflat la guvernare. Pentru urmă­torii 4 ani, planurile PNL nu sunt doar îndrăzneţe, ci şi realizabile, fiind identificate şi sursele de finan­ţare.
Pentru România, Guvernarea PSD a însemnat o nedorită stagnare şi chiar un regres. Politica PSD bazată pe redistribuire şi stimularea consumului a neglijat investiţiile. Guvernele Grindeanu, Tudose şi Dăncilă au avut cel mai slab ritm de executare al investiţiilor publice din ultimul deceniu. Este tabloul guvernărilor social – democrate în care infrastructura României a decăzut.
În acest an de când se află la guvernare, Partidul Naţional Liberal a schimbat modelul de dezvoltare economică, trecând la unul pe principii solide, sănătoase, de la consum către investiţii, prin planul „Reclădim România”. Practic, România a fost singurul stat din Uniunea Europeană care a crescut volumului investiţiilor publice în acest an de criză, respectiv 35,4 miliarde lei în 10 luni.
Partidul Naţional Liberal nu a închis economia, aşa cum în mod mincinos au acuzat reprezentanţii PSD. Din contră, PNL a reuşit să deschisă mari şantiere şi a accelerat lucrările de investiţii în infrastructură.
Iar proiecţiile pentru guvernarea 2021 – 2024 sunt absolut realizabile şi necesare României. Astfel, în următorii 4 ani, cu Partidul Naţional Liberal la guvernare, vom realiza peste 970 km de autostrăzi şi drumuri expres. Principalele proiecte vizează finalizarea a 43 de km din Autostrada Piteşti – Sibiu, proiect tergiversat de PSD. Guver­nul Orban a deschis şantierul în timpul stării de urgenţă şi a obţinut deja o primă finanţare de la UE de 875,5 milioane euro. Vor mai fi finalizaţi 320 km din Autostrada A7 Ploieşti-Buzău-Focşani-Bacău-Paşcani, 160 km din Autostrada Transil­vania, 100 km din Autostrada de Centură a Bucu­reştiului (Sud şi Nord), dar şi 121 km din drumul expres Craiova – Piteşti, proiect demarat şi acce­lerat în ultimele luni.
În plus, vor demara lucrările la Autostrada Nor­dului, Autostrada Ploieşti – Braşov, precum şi secţiunile 2, 3 şi 4 din Autostrada Sibiu – Piteşti.
De asemenea, inclusiv prin Compania Naţională de Investiţii al cărui statut a fost modificat şi com­pletat, 70% dintre drumurile judeţene şi locale vor fi modernizate în următorii 4 ani.
Nu doar infrastructura rutieră este avută în vedere de Partidul Naţional Liberal, ci şi infra­structura locală, pe care o vom aduce la standarde europene. Astfel, 8 miliarde lei vor fi investiţi în extinderea reţelelor de apă şi canalizare în 750 de localităţi, iar un miliard de euro este prevăzut pentru racordarea gospodăriilor la reţeaua de gaze.
Toate aceste politici publice sunt incluse în pro­gramul de guvernare al PNL ”Dezvoltăm Româ­nia”, care reprezintă un complex plan de dezvol­tare naţională, foarte bine fundamentat şi struc­tu­rat, în concordanţă cu cele mai bune practici in­ter­naţionale, adaptate la nevoile româneşti.
Împreună DEZVOLTĂM ROMÂNIA!

 

Comandat de Partidul Naţional Liberal – Filiala Hunedoara
CUI mandatar financiar – 11200025
Executat de MEDIA HUNEDOREANĂ SRL Deva

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura