Politica si administratie

Deputatul PNL Vetuţa Stănescu: Dezvoltăm comunitățile cu ajutorul rețelelor de gaze naturale

Comunitățile rurale se depopulează, dar acest proces are acum șansa reală să fie stopat. Avem posibilitatea de a dezvolta și stimula zonele rurale, astfel încât oamenii să nu-și mai părăsească gospodăriile, creându-le premisele unui trai mai bun acolo, în vatra satului, la ei acasă. Iar acest lucru este posibil cu fondurile alocate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, dar și cu fonduri europene, prin POIM.
Potrivit unor studii de dată recentă, în acest moment doar 35% din gos­po­dă­riile din România sunt racordate la reţeaua de gaze și pre­pon­de­rent în mediul urban.
Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, derulat de Guvernul condus de Nicolae Ciucă, asigură finanțarea lucrărilor de reabilitare și extindere a re­țelelor de gaze naturale. Sunt 1,7 mi­liarde de euro pe care comunitățile locale le au la dispoziție, iar programul permite finan­țarea înființării de noi sisteme de distribuție de gaze na­turale, extinderea acestora, pre­cum și mo­dernizarea, prin transformarea celor exis­tente în sisteme inteligente de distribuție a gazelor naturale. Aproape 200.000 de familii vor fi racordate la rețea­ua de gaze, iar în această importantă com­ponentă a pro­gramului își pun speranțele mai ales lo­cuitorii din zonele rurale.
O altă componentă financiară, la fel de importantă, o reprezintă fondurile europene alocate în acest sens prin Programul Ope­ra­țional Infrastructură Mare (POIM), care se află la cea de a doua sesiune a apelului Dez­voltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale”. Au fost selectate pentru finanțare primele 15 pro­iecte cu cel mai mare punctaj. Mă bucură nespus informația că patru dintre cele 15 proiecte aprobate spre finanțare sunt ale unor comunități locale din județul Hune­doara, majoritatea comunități rurale.
Este vorba despre localitățile Criscior, Ilia și Dobra – Comuna Criscior, lider de proiect; Municipiul Brad; Baru, Sântămăria Orlea și Sălașu de Sus – Comuna Baru, lider de proiect; Baia de Criș, Vața de Jos și Ribița – Comuna Baia de Criș lider de proiect. Valoarea cu­mu­lată a investițiilor pentru județul Hunedoara se cifrează la 371.871.429,51 lei, din care bugetul total eligibil de la UE este de 259.274.637,18 lei. Vestea îmbucurătoare este că în această sesiune au fost propuse proiecte complexe, care deservesc mai multe localități și, ca atare, au în vedere un număr mai mare de beneficiari finali.
Așa cum am precizat de fiecare dată, este cu adevărat important ca reprezentanţii administraţiilor locale să scrie și să depună proiecte, să investească eficient sumele pri­mite şi să acceseze cu încredere fondurile europene sau cele guvernamentale, astfel încât să putem să vorbim despre o dez­voltare sustenabilă, pe termen lung, a co­munităților locale.
România are nevoie de investiţii în do­menii esenţiale, iar unul dintre acestea se referă chiar la extinderea rețelelor de gaze, inclusiv în mediul rural. Este foarte im­portant ca oamenii să găsească acasă condiții mai bune de trai, iar satele noastre să nu se mai depopuleze.
M-am implicat și mă voi implica în con­tinuare în dezvoltarea comunităților locale, rurale sau urbane, iar reprezentanții ad­minis­trațiilor publice locale vor găsi mereu în mine un sprijin și un partener de în­cre­dere.

One thought on “Deputatul PNL Vetuţa Stănescu: Dezvoltăm comunitățile cu ajutorul rețelelor de gaze naturale

  • Aveți tupeu grupa mare!
    Problema nr1 este prețul!Cum faceți voi prețul cu 80%gaz romanesc?
    Nu va e rușine?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura