Dezbateri publice pentru groapa de gunoi de la Bârcea

Sorina Popa

Realizarea deponeului ecologic de gunoi de la Bârcea Mare mai are de trecut hopul dezbaterilor publice, aşa cum prevede legea. Astfel, reprezentanţii Agenţiei de Mediu Hunedoara vor organiza trei dezbateri publice pe această temă.

Dacă au argumente solide, pot câştiga
În 23 aprilie, va fi organizată dezbaterea publică la Deva, pe 24 aprilie la Simeria, iar ultima, pe 25 aprilie, la Băcia. Prima etapă se referă la consultarea populaţiei vizavi de realizarea gropii ecologice de gunoi la Bârcea, iar cea de-a doua etapă priveşte autorizaţia de construire.
Singura problemă mai spinoasă pentru Consiliul Judeţean, care vrea să construiască deponeul ecologic acolo, este cea a sătenilor din comuna Băcia, care nu vor ca drumul care va duce spre groapa de gunoi să treacă pe la ei prin sat. Oamenii din Băcia au şi protestat cu câteva luni în urmă, din acest motiv, nemulţumiţi de proiectul de construcţie a unui deponeu ecologic de gunoi în zona Bârcea Mare. Sătenii din Băcia au cerut chiar să se organizeze un referendum, ca să se ştie cine este pentru şi cine împotriva construcţiei cu pricina. Dacă vor avea argumente solide, ei ar putea avea câştig de cauză la dezbaterea publică de la Băcia. În cazul în care ei nu vor dori în continuare ca drumul spre deponeu să treacă printr-un sat al comunei, pot să oblige investitorul să găsească o altă variantă, decât cea actuală din proiect.
Investiţie de 70 de milioane de euro
Consiliul Judeţean Hunedoara intenţionează să construiască un deponeu ecologic în valoare de 70 de milioane de euro, între Bârcea Mare şi Băcia. Cea mai mare parte din această sumă este acordată de Uniunea Europeană. Ultima decontare a construcţiei va trebui să se facă până în iulie 2015. Suprafaţa pe care se va ridica groapa ecologică de gunoi este de 30 de hectare, dintre care 10 hectare provin de la CJ, 10 hectare de la Unitatea Militară din zonă şi 10 hectare de la CL Deva. După eşecul negocierilor cu locuitorii din Petrila, Călan şi Boşorod, administraţia judeţeană a ales locaţia amintită, pentru realizarea acestei importante investiţii.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Bărbat urmărit internațional la solicitarea autorităților judiciare maghiare, depistat în trafic de polițiștii hunedoreni

Un hunedorean în vârstă de 36 de ani, pe numele căruia autoritățile din Ungaria au…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un ales de la noi le-a făcut o mare bucurie elevilor…

20 de ore ago

Bulina neagră

G.T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată din cauză că a…

21 de ore ago

Bulina albă

Dr. ing. Artur Găman, directorul general al Insemex Petroşani Pentru că institutul pe care îl…

21 de ore ago

Dosarul „ANAF-Iohannis”, strămutat de la Sibiu la Tribunalul Hunedoara

Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a admis, marţi, cererea de strămutare formulată de către…

21 de ore ago

Au făcut grevă, dar degeaba. Premierul a spus că e doar o chestiune de timp până la reorganizarea administrativă

O grevă de avertisment de două ore a avut loc ieri, în peste 1.500 de…

21 de ore ago