Categories: Comunitate

Dezbatere la Orăştie, pe teme de sănătate, cu participarea lui Nicolae Bănicioiu

Natalia Bumbac

Fostul ministru al Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, s-a aflat la sfârşitul săptămânii trecute la Orăştie, pentru a participa la o întâlnire la care s-a discutat despre problemele cu care se confruntă persoanele bolnave de cancer, în vederea identificării unor soluţii. La dezbaterea organizată de primarul municipiului Orăştie, Ovidiu Bălan, au mai participat reprezentanţi ai DGASPC Hunedoara, DSP Hunedoara, Casa de Pensii Hunedoara, medici, managerul Spitalului din Orăştie, dar şi deputatul Natalia Intotero.

Potrivit parlamentarului PSD, Natalia Intotero, problemele cu care se confruntă persoanele care suferă de boala necruţătoare i-au fost sesizate în nenumărate rânduri cu ocazia audienţelor din teritoriu. Tocmai de aceea i-a adresat o invitaţie de a veni în judeţ, colegului său, deputatul Nicolae Băniciou, un fost ministru al Sănătăţii care a plecat de la guvernare cu o imagine pozitivă, cel puţin în rândul medicilor. „L-am rugat pe Nicolae Bănicioiu să participe la dezbaterea organizată la Orăştie în calitate de membru al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor, dar şi ca fost ministru al Sănătăţii, care cunoaşte acest domeniu. Am avut foarte mulţi oameni în audienţă, care mi s-au plâns că li se taie din medicamente, dar şi din gradele de handicap, atunci când este vorba de stabilirea indemnizaţiei lunare de boală. Sunt lucruri care în ultimele luni se întâmplă cu o frecvenţă crescută, tocmai de aceea este bine să le aducem în atenţia publică şi să încercăm să găsim soluţii. Pe linie parlamentară vom propune modificarea legislaţiei în baza căreia se stabileşte gradul de handicap al persoanelor care suferă de această boală şi îi vom adresa o interpelare ministrului Sănătăţii privind neasigurarea medicamentelor necesare pentru tratarea acestei boli”, a afirmat deputatul Natalia Intotero.
Parlamentarul hunedorean a mai precizat că în mandatul în care Sănătatea a fost administrată de Bănicioiu, în spitalele de la noi din judeţ au fost făcute investiţii importante. Spre deosebire de Guvernul tehnocrat, care, pe lângă lipsa de organizare dovedită în situaţii limită, a tăiat consistent din suma de bani pe care Guvernul Ponta o pregătise pentru construirea a patru spitale regionale, unul dintre ele fiind planificat a se construi la Timişoara, unde şi pacienţii din judeţ ar fi fost trataţi.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Banicioiu,Sandesc,Arafat sunt prinicipalii responsabili de moartea celor din COLECTIV!
    Nu are curajul sa apara public in Bucuresti si a inceput sa se plimbe prin tara, in orasele in care PSD face "legea".
    Chiar daca unii medici prezenti la manifestare le sunt datori lui Sandesc, sa le fie rusine ca au acceptat sa dea curs acestei mascarade!

  • Revenim, ne obligă internauta Intotero, care, cu orice preț, vrea să se facă de cacao. Așa zisul Grecu spune că Elena Intotero s-a evidențiat. Așa este. Dar să vedem cu ce s-a evidențiat. Când PSD se iubea cu PDL tânăra Intotero îl vrăjește pe cel cunoscut cu numele de cod Prostănacul. Un alt nume de cod Mihaela dragostea mea. Acesta fără ca Intotero să aibă pregătirea mecesară deci nici competențe vrea să o pună secretar de stat la MAE. Dar, Matrozul Bețiv se sesizează și intervine iar Intoteto e desființată în presă. Apoi, de bună voie și silită de împrejurări Intotero renunță. Mai târziu ajunge acolo și vine gafa cu preșdintele Suediei, ceea ce arată că Matrozul Bețiv a avut dreptate. Ei pesediști de frunte, Ioan Ștaier, Doru Gaita, Florin Cazacu, ce aveți de spus ? Vă convine ca voi să lânceziți iar incompetenta asta să zburde ? Internauți cu principii, Machiavelli, Ali Baba, etc., ce puteți comenta ? De cât de multă prostie și răutate e nevoie pentru o astfel de ascensiune ? Ce urmează pentru Intotero, ministru de externe ? Ferească Domnul !

  • Sigur ca a fost o mascarada. Ce nevoie este de o dezbatere pentru bolile canceroase ? Ca sa vina nebleznica asta sa spuna ca Guvernul a retras banii alocati de plagiatorul Ponta. Cati bani a alocat si cati au fost retrasi ? Concret nu povesti.

  • Cine poate crede că un bolnav de cancer se duce în audiență la un parlamentar, oricare ar fi acesta. Aburelile acestei madam frizează ridicolul.. A venit Bănicioiu la o chermeză în județ. El este stomatolog deci ce putea discuta substanțial despre cancer ?

  • Campanie Electorala PSD.
    Chiar si pe suferinta unor bolnavi.
    Si ce bolnavi ?!
    Doamne, cum mai poti sa-I rabzi pe din astia ?!!

  • Intotero, nu iti crapă obrazul să iti faci campanie pe o problemă de sănătate atât de gravă a oamenilor, cancerul??!! Fato, Guvernul PSD a REDUS medicamentele compensate pt bolnavii de cancer. Lasa-ne cu necazul nostru! Mediocritate ce esti!

  • Felicitari! Eu cred ca pentru acei oameni conteaza ca a venit cineva sa se intereseze de soarta lor!

Recent Posts

Directoarea de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara, Georgeta Tomuța, a atacat în instanță, prin ordonanță președințială ordinul președintelui Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă de delegare a ei la București. Experiență Ieri, Tribunalul Hunedoara i-a dat câștig de cauză Georgetei Tomuța, aceasta putând să revină la sediul din Deva. Reamintim că, în urmă cu câteva săptămâni, șefii din București au „executat-o” pe directoarea Agenției de Șomaj din județ, delegând-o la București, în vederea coordonării activității Serviciului Autorizare pentru Plasare Străini. O delegare care punea în pericol programul „Tranziție Justă” în valoare de 26 de milioane de euro. De fapt, bătaia este pe acești bani. Mai exact, cine coordonează proiectul cu fonduri europene. Mesagerul Hunedorean a obținut în urmă cu câteva săptămâni un punct de vedere de la conducerea ANOFM. „Decizia delegării are la bază atât experiența administrativă a doamnei Georgeta Tomuța, precum și studiile acesteia ce vizează domenii ale Științelor Juridice, respectiv Științele Eco­nomice. Proiectele cu finanțare europeană privind Programul Tranziție Justă sunt implementate la nivel județean prin coor­donarea și monitorizarea acestora de că­tre ANOFM, neexistând nici un risc de pierdere a finanțării în ceea ce privește în­locuirea managerului de proiect, situație cu care ANOFM s-a mai întâlnit și în alte proiecte desfășurate de-a lungul tim­pului”, se arată în comunicatul transmis de ANOFM pentru Mesagerul Hune­dorean. Așadar, 1-0 pentru Tomuța în dispută cu conducerea ANOFM. Ce urmează? (S.Popa

Directoarea de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara, Georgeta Tomuța, a…

10 ore ago

Gura lumii

  Vorbesc cârcotașii că o șefă din județ are un apetit foarte mare pentru tinerii…

11 ore ago

Bulina albă

  Polițistul brădean Radu Pavel Pentru că a reușit să urce singur și apoi să…

11 ore ago

Se deblochează 87 de posturi în spitalele din judeţ, la un deficit de peste 800 de angajaţi. Cum e la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva?

  Magdalena Șerban Spitalului Județean de Urgență Deva a înaintat în prima parte a anului…

11 ore ago

Cuplurile de aur vor fi premiate de administraţia publică din Dobra. Şi-au câştigat respectul pentru jumătate de secol împreună

Magdalena Șerban Împlinirea a 50 de ani de căsnicie e una dintre cele mai respectate…

11 ore ago