ActualitateFlash

Dezastrul de la Orăştie continuă pentru a patra zi

Natalia Bumbac

De patru zile, locuitorii municipiului Orăştie sunt ţinuţi sub teroarea lipsei curentului electric. Avaria majoră de la staţia de transformare de vineri, 7 septembrie, a lăsat 80 la sută dintre abonaţi fără curent. Abia duminică, reprezentanţii E-Distribuţie Banat anunţau că alimentarea cu energie electrică a fost reluată în tot municipiul. Însă, la câteva ore s-a produs o nouă avarie, fiind lăsaţi în beznă peste 1.300 de consumatori.

”O stare de nemulţumire foarte mare”
”Toată noaptea dintre duminică spre luni curentul a mai căzut. Azi, 10 septembrie (n.r. ieri), a fost o defecţiune majoră. Au căzut alte şase puncte, fiind afectaţi circa 1.300 de abonaţi. Nici la primărie nu este curent. Ne-au dat un grup electrogen pe motorină, care trebuie supravegheat. Agenţii economici au în mare parte. Cei mici nu au, cum ar fi magazinele alimentare. Este o stare de nemulţumire printre oameni foarte mare că nu se găsesc soluţii de atâtea zile”, a declarat Ovidiu Bălan, primarul municipiului Hunedoara.

”Lipsa investiţiilor şi a reviziilor ne-a adus aici”
Prefectul judeţului Hunedoara, Fabius Kiszely, susţine că lipsa investiţiilor şi a reviziilor periodice la reţeaua de curent electric a dus la dezastrul din municipiul Orăştie. ”Situaţia este foarte gravă. Tensiunea cade şi pentru că staţiile de transformare nu au suficientă putere să vehiculeze pe Orăştie. Când creşte consumul încep să cadă, lăsând la o parte faptul că firele au fost afectate. Am fost în fiecare zi să monitorizăm situaţia, împreună cu Primăria. Au 10 echipe în total, cu tot cu subcontractori. Lucrează nu doar pe Orăştie, ci şi pe circuitele adiacente. Părerea mea este că nu trebuia să ajungem în situaţia aceasta. Enel-ul (n. r. E-Distribuţie Banat) trebuia să-şi facă lucrările de mentenanţă şi investiţii ca să nu ajungem aici. Asta este marea problemă! Drept dovadă este că a picat curentul electric în toată Orăştia, pentru că nu au funcţionat protecţiile. Sunt nişte relee de tensiune care trebuiau să se declanşeze într-o formă sau alta. Dacă ţi-a ars transformatorul şi ţi-a băgat supratensiune pe liniile de medie tensiune înseamnă că ai o problemă”, a explicat Kiszely.
Ieri, la ora 15.00, cei de la E-Distribuţie Banat au transmis un nou comunicat în care susţineau că s-a reluat alimentarea cu curent a tuturor clienţilor din Orăştie. O parte dintre abonaţi au fost racordaţi la nouă generatoare, fiind şi alte generatoare pregătite în cazul în care mai apar probleme.

One thought on “Dezastrul de la Orăştie continuă pentru a patra zi

  • le stie nea PREFECTU, se vede ca are studii de specialitate

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura