Devenii şi vecinii lor în topul datoriilor la apă şi canalizare

Peste 12 milioane de lei are de recuperat SC Apa Prod SA Deva de la consumatorii casnici, instituţii şi firme private. Datoriile sunt calculate până în 31 decembrie 2016. Din cele şapte zone în care operează SC Apa Prod SA Deva, organizate în jurul unei localităţi urbane, pe primul loc la capitolul datorii se situează municipiul Deva şi localităţile învecinate.

Datoriile de aproape cinci milioane de lei provin de la persoane fizice (2.212.863 de lei), agenţi economici (2.080.911 de lei) şi instituţii publice (527.216 de lei). Pe locul doi în topul datoriilor sunt consumatorii din zona municipiului Hunedoara şi a comunelor învecinate. Aceştia au de achitat către SC Apa Prod SA Deva 4.570.949 de lei, în proporţie de aproape 90 la sută, datoriile provin de la persoanele fizice. Cu o sumă de 1.163.078 de lei datorie, consumatorii din Brad şi alte localităţi din zonă ocupă locul trei în clasamentul datornicilor la serviciile de apă şi canalizare. Şi în acest caz, grosul restanţelor provine de la persoanele fizice. În continuare, topul datornicilor este completat de locuitorii aglomerărilor urbane din Simeria, Geoagiu şi Călan, debitele însumând peste un milion de lei.
Potrivit reprezentanţilor SC Apa Prod SA Deva, recuperarea acestor sume se face prin: somaţii şi eşalonări ale debitului; acţiuni în instanţă; învestirea cu formulă executorie a facturilor care constituie titlu executoriu, emise şi neachitate începând cu luna august 2015 şi recuperarea debitului prin executare silită; suspendarea contractului de furnizare/prestare şi sistarea prestaţiilor până la recuperarea debitelor. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul din Uricani a murit

Danuţ Buhăescu a încetat din viaţă. Dumnezeu să îl ierte.

16 ore ago

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

2 zile ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

2 zile ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

2 zile ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

2 zile ago