Devenii au cerut liberalilor sã voteze pentru motiune

Nicolle Ebner

Chiar dacă PNL a anunţat că va susţine moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Boc, parlamentarii liberali din judeţul Hunedoara au considerat că este necesară şi consultarea devenilor cu privire la cum şi-ar dori să voteze liberalii, moţiunea de cenzură.

Vot unanim
Prin iniţiativa deputatului Bogdan Ţîmpău, de a cere părerea alegătorilor, liberalii punctează şi relevanţa votului uninominal. Devenii au la dispoziţie trei zile (sâmbătă, duminică şi luni), pentru a-şi prezenta opinia, în scris, prin intermediul unor chestionare, pe care le-au introdus în urnele amplasate în faţa Casei de Cultură din Deva şi în zona Pieţei Centrale. „Măsurile anticriză asumate de Guvernul Boc vor duce la adâncirea crizei economice, dar şi a celei sociale, deci, considerăm că este foarte important să avem acceptul celor care ne-au mandatat cu încrederea lor. Prin acţiunea din acest week-end, mi-am dorit să am, pe lângă mandatul partidului, şi mandatul cetăţenilor municipiului Deva, pe care-i reprezint în Parlamentul României”, a declarat deputatul PNL Bogdan Ţîmpău. Din chestionarele completate până ieri, la orele amiezii, în jur de 500 de deveni au cerut parlamentarilor liberali, în unanimitate, să voteze pentru moţiunea de cenzură şi căderea Guvernului Boc. Dacă altădată, la astfel de acţiuni se simţea din plin şi contraofensiva celor de la PDL, de data aceasta, nici unul dintre aceştia nu a cutezat să-şi exprime susţinerea măsurilor anticriză asumate de Guvernul Boc. Prin urmare, în urnele PNL, toate voturile erau „pentru” şi nici unul împotrivă. Consultarea devenilor continuă şi astăzi, între orele 9.00-12.00.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

De ce ai alege o drujbă electrică?

Într-o lume în care tehnologia avansează rapid, instrumentele electrice devin din ce în ce mai…

14 ore ago

Biblioteca Județeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu” Hunedoara Deva pentru lecturare în…

19 ore ago