Sport

Deveanul Gabriel Flutur, campion al Angliei la kickboxing

11 ringOvidiu Mănăstire

După ce a câştigat mai multe titluri în România, la nivel de profesionişti, luptătorul devean Gabriel Flutur a început să se afirme şi peste hotare. Astfel, sportivul de 28 de ani a devenit campion al Angliei la kickboxing, versiunea WKU, un sport care desfăşoară după reguli de K1.

Învingător la puncte
Pentru a intra în posesia centurii de campion, Gabriel Flutur a trebuit să-l înfrunte pe polonezul Szymon Pokora, deţinătorul ei, partida desfăşurându-se la Birmingham. După trei reprize de câte trei minute, luptătorul devean a fost declarat învingător la puncte, devenind noul campion la kickboxing al Angliei, versiunea WKU, categoria -90 de kilograme. „A fost un meci dificil, polonezul fiind un sportiv puternic şi bine pregătit. În prima repriză l-am făcut knock-down de două ori, dar s-a ridicat de fiecare dată. A continuat până la final, iar eu am fost declarat câştigător la puncte”, a povestit sportivul devean.

Face imagine pentru România
În Marea Britanie, Gabriel Flutur face parte din clubul Pythons Birmingham şi pe lângă antrenamentele proprii, se ocupă şi de pregătirea unor sportivi tineri. Titlul câştigat e primul internaţional, iar obţinerea sa îl determină pe Flutur să spere la mai mult. „Sunt foarte bucuros că am câştigat acest titlu, mai ales că am reprezentat România într-o ţară unde românii nu sunt prea bine văzuţi. Sper să fie o rampă de lansare spre meciuri mai puternice care sunt şi mai bine plătite”, a afirmat Gabriel Flutur.

Vrea să ajungă campion mondial
Deşi nu are programată încă următoarea înfruntare, având ceva promisiuni pentru o gală în China, Gabi Flutur vrea să ia totul treptat în cariera sa. „Organizaţia WKU e una foarte puternică şi bine văzută la nivel mondial. Desigur, visul meu e să ajung campion mondial în această versiune, dar trebuie să o iau pas cu pas. Următorul obiectiv ar fi titlul european şi apoi vom vedea ce va mai fi”, a încheiat luptătorul originar din Deva.

2 comentarii la „Deveanul Gabriel Flutur, campion al Angliei la kickboxing

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura