Categories: Comunitate

Deveanul care a cucerit Moscova

Nicolle Ebner

După Geneva (aprilie 2009), inventatorul devean, Corneliu Birtok-Băneasă, a fost recompensat cu medalia de argint şi de juriul internaţional de la Salonul de Inventică de la Moscova. Şi, tot la Moscova, acesta a obţinut Premiul Special din partea Institutului Naţional de Inventică din Iaşi.

A dat lovitura cu „filtrul de aer supra-aspirant inversat”
Student al Facultăţii de Inginerie din Hunedoara, Corneliu Birtok-Băneasă a făcut vâlvă şi a câştigat aprecierea juriului internaţional de la Salonul de Inventică de la Moscova, cu al său filtru de aer, ce are aplicabilitate în industria de automobile şi care reduce consumul de carburanţi cu peste 20 la sută. Performanţa deveanului este cu atât mai meritorie, cu cât s-a prezentat la Salonul de Inventică de la Moscova ca persoană fizică (pentru deplasare a primit de la Consiliul Local Deva un ajutor financiar de 4.000 de lei), fiind şi cel mai tânăr inventator român participant la salon. Din juriul internaţional, care a jurizat invenţiile înscrise în competiţie a făcut parte şi Mr. Jean-Luc Vincent, preşedinte fondator al International Exhibition of Inventions of Geneva.

Medalie de argint ce cântăreşte enorm
Abia ajuns în Bucureşti, ieri, Corneliu a făcut şi primele declaraţii, în exclusivitate, pentru cititorii MESAGERULUI HUNEDOREAN. „Sunt foarte mulţumit de medalia de argint câştigată la Moscova, mai ales că au fost înscrise peste 600 de invenţii. Am rămas plăcut impresionat de organizarea foarte bună, dar şi de valoarea participanţilor şi a celor care au jurizat invenţiile. Vă daţi seama cât de mult contează această medalie pentru mine, în condiţiile în care, la acest salon, România a obţinut o singură medalie de aur, de către un institut de cercetări în domeniul medical. Însă eu, ca persoană fizică, fără nimeni în spate – fără echipă de cercetători, laborator de performanţă, finanţare – am obţinut argintul”, declară Corneliu Birtok-Băneasă.

A pierdut premiul OPMI, din cauza lipsei de bani
Din păcate, recunoaşterea la nivel internaţional nu i-a adus şi un câştig material, aşa că tânărul inventator va continua să se confrunte cu probleme financiare, ca şi până acum. Tot din cauza lipsei de fonduri, la salonul de la Moscova, inventatorul devean a pierdut şansa de a câştiga şi premiul OMPI (Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale), pentru care era favorit. „Trebuia să fiu posesorul brevetului de invenţie. Însă, eu am reuşit doar să înscriu invenţia mea, la OSIM, pentru asta fiind sponsorizat de Institutul Naţional de Maşini Agricole. Dacă aveam bani să plătesc taxele de urgenţă pentru obţinerea brevetului, câştigam şi premiul OMPI. Dar, deţinerea brevetului de inventator era condiţia eliminatorie”, mai spune Corneliu Birtok-Băneasă.

Mulţumit de performanţa sa
Chiar şi aşa, inventatorul devean este foarte bucuros de performanţa sa.  Medalia de argint de la Salonul de Inventică de la Moscova îi confirmă faptul că filtrele de aer inventate de el au aplicabilitate nu numai în Europa Occidentală, ci şi în cea estică.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au aflat cârcotașii de serviciu că un șef din zonă a fost pe punctul de…

7 ore ago

Bulina albă

Dr. Gheorghe Firczak, preşedintele UCRR Pentru că este implicat în promovarea tradițiilor și patrimoniului cultural…

7 ore ago

Bulina neagră

P.A., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de braconaj.

7 ore ago

Complexul Energetic Valea Jiului are un nou director general

Complexul Energetic Valea Jiului (CEVJ) are, începând de ieri, un nou director ge­ne­ral în persoana…

7 ore ago

Lucrările de la Centrala Electrică Mass Mintia, în întârziere

Ieri a avut loc o întâlnire de lucru la Centrala Electrică MASS Mintia. Cei de…

7 ore ago

Condamnat la opt ani de închisoare pentru că și-a ucis tatăl cu o lovitură de pumn

Tânărul în vârstă de 27 de ani, din Hunedoara, se enervase pentru că tatăl său…

7 ore ago