Categories: Sport

Deveanca Daniela Silivaș, 26 de medalii câştigate în carieră

O singură gimnastă din România a reușit în istoria olimpică să urce de șase ori pe podium la o singură ediție de Jocuri: Daniela Silivaș, anunță cei de la Comitetul Olimpic Român (COR).

Echilibru
„La Jocurile Olimpice Seoul 1988 ea a cucerit 3 medalii de aur, 2 de argint și 1 bronz. Din 1985 și până în 1990, Daniela Silivaș a fost copilul minune al gimnasticii românești și mondiale. Gim­nasta perfectă s-a născut la Deva și tot acolo și-a clădit performanța la lotul olimpic. De la antrenorul de club, Ioan Cărpinișan, la cei de lot, Adrian Goreac, Maria Cosma, Octavian Belu sau Adrian Stan, Dana și-a lăsat talentul pe mâna lor, iar rezultatele au fost de excepție.
Echilibrul dintre partea acrobatică și cea artistică i-a adus succes după succes, elementele executate de ea sunt și în ziua de astăzi valoroase, unele destul de rar executate de gimnaste din cauza dificultății lor.
Cu ea totul a părut ușor și simplu în gimnastică, de la primul titlu mondial, la primele note de 10, la cele 6 medalii olimpice câștigate la o ediție de Jocuri, la dominația europeană de la Moscova unde a redus la tăcere rivalitatea dintre URSS și România în acest sport.
Daniela Silivaș a câștigat 26 de me­dalii în cariera la marile competiții: are trei medalii de aur, două de argint și una de bronz la JO Seoul 1988; șapte me­dalii de aur, două de argint și una de bronz la Campionatele Mondiale (1985, 1987, 1989) și cinci medalii de aur, trei de argint și două de bronz la Cam­pio­na­tele Europene (1985, 1987, 1989).
Dincolo de gimnasta perfectă și plină de dinamism Daniela Silivaș și-a cons­truit caracterul prin valorile la care a aderat prin sport: ”Excelență” prin performanță, ”Prietenie” prin viața de la lot și ”Respect” prin atitudine, prin de­votament și loialitate față de gim­nas­tica românească, față de oamenii care au antrenat-o și față de România.
Pentru noi, 110 de ani de istorie înseamnă 318 medalii, respectul lumii olimpice și moștenirea unei națiuni. Team Romania e mândrie și onoare na­țională!”, informează COR. (A.N.)

SEOUL – CIRCA 1988: Gymnast Daniela Silivas of Romania celebrates after winning a Gold Medal in the Games of the XXIV Olympiad at the 1988 Summer Olympics circa 1988 in Seoul, South Korea. (Photo by Focus on Sport/Getty Images)
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se aude prin târg că du­pă ce „conuța penalistă” era să facă implozie când a…

17 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor FC Corvinul Hunedoara Pentru că a oferit suporterilor din Valea Jiului un…

17 ore ago

Bulina neagră

Adonis P., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată după ce…

17 ore ago

Investiție de peste 5 milioane de lei din fonduri europene: Laboratorul de microbiologie al SJU Deva a fost complet modernizat

Spitalul Județean de Urgență (SJU) Deva face un pas major în modernizarea infrastructurii medicale. Consiliul…

17 ore ago

Tânăr găsit inconștient la volan, condamnat la închisoare cu executare după ce a procurat droguri din Lupeni

Un tânăr descoperit în stare de in­conștiență la marginea munici­piu­lui Petroșani a fost condamnat de…

18 ore ago