Sport

Deveanca Alexandra Marcu atacã un nou vârf de 6.000 de metri

Ciprian Marinuţ

Alpinista Alexandra Marcu (15 ani) din Deva se pregăteşte să cucerească al patrulea dintre cele şapte vârfuri vulcanice de peste 5.000 de metri de pe planetă. „Cea mai înaltă fetiţă a lumii” va ataca, până la finalul anului, vârful vulcanic Damavand din Iran, care are aproape 6.000 de metri, după ce a escaladat până acum alte trei vârfuri de top ale Pământului.

Tot mai sus
Alexandra Marcu a început să urce pe munte la doar câteva luni de viaţă, în braţele părinţilor, iar acum, la vârsta adolescenţei, îşi trece în palmares performanţă după performanţă în domeniul alpinismului. Deveanca de 15 ani se pregăteşte să cucerească împreună cu tatăl său, Dan Marcu, vârful vulcanic Damavand din Iran, care are aproape 6.000 de metri. „Va fi al patrulea vârf vulcanic, dintre cele şapte vârfuri vulcanice de peste 5.000 de metri ale planetei, pe care ne-am propus să le cucerim. Expediţia va dura aproximativ o săptămână şi va costa în jur de 1.500 de euro. Ar fi fost mai bine să o facem în vară, când condiţiile meteo erau mai bune, dar atunci, nu am avut fondurile necesare. Acum, am obţinut un sprijin financiar de la Consiliul Judeţean Hunedoara, în baza unui proiect pe care l-am depus şi trebuie să efectuăm expediţia până la sfârşitul anului, ca să nu pierdem banii. Momentul plecării depinde de viteza cu care vom găsi bilete de avion, de condiţiile meteo şi de disponibilitatea ghizilor locali de a ne însoţi pe traseu”, a spus Dan Marcu, tatăl alpinistei.
La numai 15 ani, Alexandra Marcu din Deva are un palmares impresionant. Este cel mai tânăr european care a atins vârful vulcanului Pico de Orizaba din Mexic (5.636 m), a urcat pe Mont Blanc, cel mai înalt vârf din Europa de Vest, a cucerit, Vârful Uhuru Peak de 5.895 m, din Munţii Kilimanjaro, cel mai înalt vulcan din Africa, şi a escaladat vârful vulcanului Kazbek (5.047 de metri) din Georgia.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura