Sport

Devean victorios în Gala RFX de MMA de la Mamaia

11 x 1 mezei gladiatorul (2)Alexandru Mezei (foto), de la Gladyators Gym Dev, a câştigat înainte de limită duelul de MMA susţinut în gala RXF „Romanian Xtreme Fighting”, desfăşurată, luni seara, în staţiunea Mamaia. Mezei l-a învins pe braşoveanul Răzvan Stingher, printr-o tehnică articulară, şi a reînviat tradiţia sportivilor deveni în galele de MMA după o pauză de peste cinci ani.

Duel pe cinste
Sportivul antrenat de Claudiu Florescu s-a dovedit foarte bine pregătit fizic şi tehnic şi a reuşit să-şi pună la respect adversarul. După două reprize spectaculoase, Alexandru Mezei (ctg. 65 kg) l-a răpus pe braşoveanul Răzvan Stingher în urma aplicării unei tehnici articulare la braţ care l-a obligat să abandoneze. Victoria îi oferă deveanului dreptul de a lupta pe tabloul principal într-o gală viitoare. „A fost un duel foarte frumos. Alexandru a fost mai inspirat decât rivalul său şi a câştigat înainte de limită. El s-a pregătit timp de trei ani la un alt club din Deva, iar de şase luni este la noi la Gladyators Gym. Este primul devean care luptă într-o gală de MMA după o pauză de cinci-şase ani în care nu a mai luptat nici un sportiv din Deva”, a spus antrenorul Claudiu Florescu.

Gala cu vedete ale sporturilor de contact
„Romanian Xtreme Fighting” este cel mai spectaculos show de lupte în cuşcă văzut vreodată în România. Gala de la Mamaia a marcat intrarea în „Cuşca RXF” a celui mai cunoscut luptător de MMA din România, Sandu Lungu, o adevărată legendă a sporturilor de contact. De asemenea, tot în Gala de la Mamaia a avut loc şi ultima Piramidă pentru desemnarea pretendenţilor la titlul de Campion RXF, categoria 70 de kilograme. (C.Marinuţ)

One thought on “Devean victorios în Gala RFX de MMA de la Mamaia

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura