Categories: Actualitate

Devean tăiat cu o macetă într-o pădure în care căuta trufe

Maximilian Gânju

Scandalul a izbucnit într-o pădure din comuna Bengeşti-Ciocadia, din judeţul Gorj, unde doi culegători de trufe din Deva, tată şi fiu, căutau preţioasele ciuperci. Mai multe persoane au ajuns cu maşini de teren în zonă şi după o dispută verbală, cum că le este încălcat teritoriul, s-au luat la bătaie.

Înarmaţi cu o macetă şi bâte, agresorii, şi ei culegători de trufe din zona Gorjului, i-au atacat pe cei doi hunedoreni. „Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Novaci au fost sesizaţi, prin apelul 112, de un bărbat de 50 de ani, din municipiul Deva, judeţul Hunedoara, cu privire la faptul că, în timp ce se afla la marginea pădurii din comuna Bengeşti-Ciocadia, unde desfăşura activităţi de colectare a ciupercilor, trufe, împreună cu fiul său de 24 de ani şi un alt bărbat, ar fi avut un conflict spontan privind zona de colectare a trufelor, cu mai multe persoane, care veniseră la faţa locului cu autoturismele de teren”, a declarat Victor Ţuhaşu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Tânărul de 24 de ani a fost tăiat cu maceta la mână, patru degete fiindu-i afectate, iar tatăl său a fost lovit în cap cu un bolovan. Deveanul tăiat cu maceta a fost trimis la spitalul din Craiova, unde medicii au intervenit pentru a-i salva mâna. Din cauza rănilor grave, hunedoreanul şi-a pierdut două degete. Poliţiştii din Gorj i-au căutat pe agresori şi după câteva ore au dat de urma lor în pădure. Pe numele lor a fost deschis un dosar penal pentru lovire sau alte violenţe. Unul dintre agresori are 34 de ani, este din Bumbeşti Jiu şi a fost reţinut. Acesta l-ar fi atacat cu sabia pe tânărul de 24 de ani şi i-a provocat răni ce necesită pentru vindecare 30-35 de zile de îngrijiri medicale. Alţi cinci gorjeni, cu vârste cuprinse între 28 şi 47 de ani, sunt şi ei cercetaţi în acest dosar de agresiune.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Sef nou la IPJ Hunedoara

IPJ Hunedoara are un nou șef. Este vorba de comisarul șef Daniel Fețeanu (foto), care…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un candidat la o pri­mărie de municipiu are ceva scheleți prin…

5 ore ago

Corvinul Hunedoara, de ieri, „un județ, o comunitate, o echipă”!

A fost mare sărbătoare, ieri, la Consiliul Județean Hunedoara. Fotbaliștii și echipa ma­nagerială de la…

5 ore ago

Bulina albă

Lucian Josan, directorul DSVSA Hunedoara Pentru că inspectorii DSVSA Hunedoara efectuează controale riguroase în diverse…

5 ore ago

Bulina neagră

Viorel Arion, fost primar al Hunedoarei Pentru că, atunci când conducea municipiul Hunedoara, Clubul de…

5 ore ago

O jucărie pentru fiecare

Se apropie Ziua Copiilor, iar unii nu uită ce important este ca fiecare mi­cuț să…

5 ore ago