Un devean de 27 de ani a fost reţinut de poliţiştii timişoreni, alături de alte patru persoane, pentru delapidarea unui milion de lei, la compania DOMO, unde suspecţii erau angajaţi.
Potrivit reprezentanţilor IPJ Timiş, Adrian R., de 27 de ani, din Deva, în calitate de angajat al unui magazin DOMO din Timişoara, şi-a însuşit pe parcursul a trei ani de zile, suma de 1.019.904,29 de lei. La delapidare au contribuit şi alţi patru colegi de serviciu – doi bărbaţi şi două femei – iar banii au fost împărţiţi cu aceştia. Anchetatorii spun că infracţiunea a început din 2009, când şeful de magazin, împreună cu adjuncţii săi, printre care se numără şi deveanul nostru, au început să-şi însuşească bani şi bunuri din gestiunea punctului de lucru din Timişoara, prin efectuarea de retururi fictive de produse pe numele unor clienţi ai societăţii. Suspecţii introduceau în sistemul electronic de contabilitate, date false referitoare la modalitatea de plată, precum şi nedepunerea tuturor încasărilor zilnice la bancă, activitate în care au fost sprijiniţi de două casiere, care au întocmit aceste documente şi o serie de situaţii fiscale nereale. (C. Ghenea)
La data de 06 februarie 2026, în jurul orei 17:35, polițiștii din cadrul Poliției Orașului…
Polițiștii hunedoreni au intervenit prompt și au prins în flagrant două persoane bănuite de comiterea…
Vorbesc gurile rele că doi amici s-au certat, după ce unul dintre ei nu i-a…
Dr. Giorgiana Bobouțanu, coordonator transplant Spitalul Județean „Pius Brînzeu” Timișoara Pentru că a participat la…
I.U., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de tentativă…
Magdalena Șerban Ce ar trebui să facă operatorul de salubritate când datoriile pentru serviciile oferite…