Categories: Actualitate

Devean înşelat prin metoda „premiul în dolari”

Adriana Clej

Începând din 6 aprilie, până în 24 aprilie, un bărbat în vârstă de 64 ani, din Deva, a fost păcălit că este câştigătorul a 500.000 de dolari americani.

Autorii neidentificaţi l-au indus în eroare, prin intermediul unor e-mail-uri prin care i se prezenta faptul că este câştigătorul premiului de 500.000 de dolari. Dar pentru a intra în posesia „câştigului”, bărbatului i s-a cerut să remită o sumă de bani, sub pretextul achitării unor „servicii de curierat”. Bărbatul a dat curs solicitării şi a remis, în data 16.04.2018, printr-un serviciu de transfer bancar, 5.647 de lei.
Ulterior, deveanul a constatat că premiul promis a fost doar pretextul folosit de escroci pentru a-l induce în eroare. În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune şi efectuează cercetări în vederea identificării autorilor şi a recuperării prejudiciului.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele că, de curând, o duduie a reușit să îi fenteze pe doi…

3 ore ago

Bulina albă

Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan Pentru că a oferit comunității și turiștilor un eveniment unic,…

3 ore ago

Bulina neagră

N.T., din municipiul Petroșani Pentru că a fost arestat pentru infracțiunea de furt calificat.  

4 ore ago

Scaune aruncate, pumni și jerbă de flori, toate într-un scandal în centrul Devei

Scandal în centrul Devei! Admi­nis­tratorul public al Primăriei Deva, Ciprian Luca, a fost atacat de…

4 ore ago

Stagiu Național de Formare și Reconfirmare al Unităților Canine Salvamont

În perioada 2-10 martie, a avut loc Stagiul Național de Formare și Re­con­firmare al Unităților…

4 ore ago

Răchitova, în luna martie 2026: reabilitări, modernizări și lemn de foc

Magdalena Șerban Primăvara dă tonul lucrărilor la nivel de UAT-uri. Unele sunt la linia de…

4 ore ago