Categories: Actualitate

Devean arestat pentru viol

Maximilian Gânju

Un bărbat de 29 de ani, din Deva, este acuzat că a profitat de o tânără de 19 ani, cu probleme medicale. Poliţiştii l-au reţinut pe acesta marţi, iar magistraţii au decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

Faptele de care este acuzat deveanul ar fi avut loc în prima jumătate a lunii iulie a anului trecut, când a acostat o tânără de 19 ani, tot din Deva, pe care o cunoştea şi i-ar fi propus să se plimbe. Fata are o afecţiune medicală iar discernământul ei este limitat, astfel că bărbatul a profitat de acest lucru şi într-o scară de bloc a întreţinut relaţii sexuale cu ea. Un locatar ar fi văzut ce se întâmplă, iar individul a fugit. Cert este că imediat după comiterea faptei, deveanul a dispărut, iar poliţiştii din Deva au demarat cercetări pentru a da de urma sa. În data de 7 ianuarie a.c., anchetatorii au aflat că bărbatul a revenit în Deva şi l-au reţinut pentru 24 de ore. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu, suspectul este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi viol. În baza probelor obţinute de poliţişti, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva au cerut arestarea preventivă a suspectului, iar instanţa a admis propunerea. Suspectul, Ovidiu Cionca, a cerut prin intermediul avocatului său să fie plasat în arest la domiciliu sau control judiciar, însă judecătorul de drepturi şi libertăţi a respins cererea. Individul a contestat soluţia la Tribunalul Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul Petroşaniului, Tiberiu Iacob Ridzi: Încep lucrările la Stadionul „Petre Libardi”

Stadionul din Petroșani intră într-o nouă etapă. Astăzi a fost prezent la Petroșani Președintele Consiliului…

12 ore ago

SPIRIT CIVIC DEMN DE APRECIAT ÎN MUNICIPIUL HUNEDOARA

La data de 1 aprilie 2026, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din…

18 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie a fost îm­pinsă să candideze pen­tru o funcție im­por­tantă,…

2 zile ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că a organizat o ediție plină de creativitate, a Salonului Internațional…

2 zile ago

Bulina neagră

M.R., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după un episod de violență domestică.

2 zile ago