Federaţia Română de Fotbal a decis, ieri, ca turneul „Final 4” al Cupei României la futsal să se desfăşoare la Deva, în perioada 23-24 mai, alegând astfel oferta de organizare a celor de la Autobergamo Deva în detrimentul celei a grupării United Galaţi. Tot ieri s-a desfăşurat şi tragerea la sorţi a semifinalelor acestui turneu, iar programul va fi următorul: Autobergamo Deva – City’us Tg. Mureş, CSM Iaşi – United Galaţi. Învingătoarele din cele două semifinale vor juca finala competiţiei în data de 24 mai, în aceeaşi zi fiind programată şi finala Cupei României la fotbal feminin, pe Stadionul „Michael Klein” din Hunedoara.
O tânără de 20 de ani, din municipiul Vulcan, ar fi fost lipsită de libertate…
Se anunță iarăși un mare răzbel într-o localitate din județ după ce două tabere au…
George Artur Găman, directorul general al INCD INSEMEX Petroșani Pentru că, alături de colegii săi,…
Andrei B., din Hunedoara Pentru că a fost condamnat la 15 ani de închisoare după…
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă (INSEMEX), o instituție de importanță…