Deva va avea zonă de agrement pe malul Mureşului

Primăria Deva a scos la licitaţie lucrarea de realizare a Planului Urbanistic Zonal pentru investiţia „Amenajare Parc Lunca Mureşului”.
Zona pe care ar urma să se realizeze parcul are o suprafaţă de 60.000 de metri pătraţi, este degradată, abandonată. Prin reconversia acestei zone degradate se creează o suprafaţă de circa 54.000 de metri pătraţi cu facilităţi de recreere pentru locuitorii municipiului Deva, se arată în Caietul de sarcini al investiţiei.
„După ce este finalizat PUZ-ul, vom trece la studiul de fezabilitate al proiectului. Vom accesa fonduri europene pentru realizarea lucrării. Banii sunt din cadrul proiectului de mobilitate urbană pentru Deva. Vrem să construim aici un parc, cu alei pietonale, mobilier urban, amenajări pentru sport, joc şi odihnă, construcţii pentru expoziţii şi alimentaţie publică”, a declarat Mircea Davidescu, directorul tehnic al Primăriei municipiului Deva. Proiectul „Amenajare parc Lunca Mureşului” va fi depus în vederea finanţării nerambursabile prin POR 2014-2020, Axa prioritară 4. Municipiul Deva beneficiază de o alocare de 26 de milioane de euro pentru proiectele de mobilitate urbană. Administraţia locală intenţionează să atragă aceşti bani cu proiecte de modernizare a transportului public de persoane şi de regenerare urbană. (A.Năstase)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Umblă vorba prin târg că șeful unei struc­turi de mediu ar fi fost sacrificat din…

7 ore ago

Bulina albă

Antrenorul de tir cu arcul Gigi Pușcă, de la SCO Aninoasa, multiplu campion. Pentru că…

7 ore ago

Bulina neagră

Vasile C., din Vulcan. Pentru că este acuzat că a înșelat 11 persoane și a…

7 ore ago

Curtea de Apel trimite dosarul crimei din Vulcan spre rejudecare

Condamnat la 17 ani de închisoare pentru uciderea unui bătrân cu han­di­cap, criminalul din municipiul…

7 ore ago

Un bărbat din Sibiu, reţinut după ce ar fi distrus geamurile de la uşa sediului PNL Deva

Un bărbat de 43 de ani, din mu­ni­ci­piul Sibiu, a fost reţinut de poliţiştii Biroului…

7 ore ago

Investiții de 1,2 milioane de euro pentru școala din Gurasada

Magdalena Șerban ADR Vest este poarta spre in­ves­tițiile mari pe care administrațiile pu­blice locale au…

7 ore ago