Mai mulţi indivizi au fost trimişi în judecată după ce au transportat migranţi sirieni şi irakieni pe ruta Bucureşti-Sibiu-Deva şi apoi la frontiera de vest a ţării, cu intenţia de a-i duce în spaţiul Schengen.
Potrivit unor surse, centura municipiului Deva era locul în care traficanţii îşi schimbau maşinile cu migranţi astfel încât să poată trece neobservaţi până la graniţă. Operaţiunea ”JIHAD” a fost derulată de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti de cei ai Direcţiei Operaţiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor DIICOT, iar anchetatorii spun că grupul infracţional organizat era format din cetăţeni români, precum şi străini, ce acţionau pe diferite paliere, respectiv recrutare, găzduire, îndrumare, apoi transport spre graniţa de vest a României. Astfel, membrii grupării ar fi racolat şi transportat migranţi, cetăţeni sirieni şi irakieni, ce doreau să tranziteze graniţele mai multor state, cu intenţia de a ajunge în spaţiul Schengen. Au fost depistaţi opt migranţi (patru femei, trei copii şi un bărbat de cetăţenie siriană şi irakiană), care urmau să treacă fraudulos frontiera de stat a României, cu sprijinul membrilor grupului infracţional organizat. Trei dintre membrii grupării au fost reţinuţi pentru constituirea unui grup infracţional organizat, complicitate la infracţiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi trafic de migranţi. În total, şapte traficanţi au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, complicitate la infracţiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat şi trafic de migranţi. (M.Gânju)
Gurile rele au aflat că un personaj de la noi n-a mai putut să accepte…
Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că rămâne la Hunedoara, așa cum și-a dat cuvântul…
PSD este dispus să susțină un premier independent, dar pune o condiție importantă: social-democrații trebuie…
Pompierii militari din Deva și Ilia au intervenit de urgență pentru a-i salva pe cei…
Polițiștii au intervenit, în luna august a.c., în 195 de cazuri de violență domestică în…