Sorina Popa
Cererea de ridicare a administrării Mall-ului din municipiul Deva, formulată de către reprezentanţii SC Expert Insolvenţă SPRL a fost acceptată de către Tribunalul Hunedoara, măsura fiind executorie, dar nu şi definitivă, susţine Ana Maria Nastase, asociat coordonator al firmei respective. De asemenea, cererea de intrare în faliment a complexului a fost respinsă.
Datorii de aproape 10 milioane de euro
„Judecătorul sindic a desfiinţat hotărârea din 10 decembrie 2012 a Adunării Creditorilor, privind planul de reorganizare propus de Simona Suciu, care a administrat Deva Mall. Ca atare, acea hotărâre nu mai e valabilă. Ulterior, noi am formulat o cerere de ridicare a dreptului de administrare a complexului, deoarece societatea înregistrează pierderi în continuare. În anul 2012, pierderile înregistrate de Deva Mall s-au ridicat la aproape două milioane de lei. În ianuarie 2013, pierderile au fost de 45.000 de lei. Datoriile sunt de aproape 10 milioane de euro. Tribunalul Hunedoara a admis cererea noastră, sentinţa fiind executorie. Însă, sentinţa poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Alba Iulia. Noi am preluat administrarea mall-ului”, a declarat Ana Maria Nastase, asociat coordonator la SC Expert Insolvenţă SPRL. Dacă s-ar fi declarat falimentul, mall-ul ar fi fost scos la licitaţie, pentru recuperarea datoriilor.
Cel mai mare creditor al firmei Dor Pluricomprest, controlată de familia Suciu, este Banca Italo-Romeno, care trebuie să recupereze aproape nouă milioane de euro. Şi alte bănci, cum sunt BCR, Leumi Bank şi Banca Transilvania, au de recuperat bani de aici.
Pentru misiune au fost alocate trei autospeciale de stingere, autoscara mecanică și o ambulanță SMURD.…
Polițiștii hunedoreni au întocmit două dosare penale distincte, după ce mai multe arme de foc…
Sesiunea de diseminare a rezultatelor proiectului a fost deschisă de domnul Ioan Sebastian Bara, managerul…
Opt persoane au fost reținute de polițiști, pentru 24 de ore, în urma unei încăierări…