Despre “Scroful în copac”. Scrisoare (deschisă) de dragoste
N-avea ţara asta destule împrumuturi stupide; pe lângă Halloween şi Valentine’s day a apărut – la Petroşani – şi “Je suis… altcineva!“.
O afirmaţie cel puţin ciudată dacă te gândeşti că artiştii sunt egocentrişti, orgolioşi, unici şi nu iubesc talentul… în cor. Eu nu sunt eu, sunt altul! Sunt… şeful meu! Nu în sensul că mă conduc singur, ci că empatizez până la uitare de sine cu cel care mă conduce. Când îţi lipseşte personalitatea, când nu ai coloană, când tu eşti nimeni, îţi mai rămâne: “Je suis… altcineva!“. Dar dacă toţi sunteţi “altcineva!“, iar acel “altcineva!“ nu mai e, înseamnă că sunteţi nimeni?… După ce va trece şi tornada asta, când vă uitaţi dimineaţă în oglindă ca să vă spălaţi pe dinţi, pe faţă, pe ochi, pe conştiinţă, să nu uitaţi totuşi să vă spuneţi: “Je suis… EU!“. Nu altul, nu altcineva… Dacă măcar acum aţi fi avut personalitate, aţi fi aflat fiecare dintre voi cine e de fapt… dar aşa, “Je suis… cine va veni!“… Să vă ajute Dumnezeu să gătiţi în continuare la comun, până la adânci bătrâneţi. Păcat că vă veţi mânca între voi până la ultimul. Şi acela, rămas singur, se va roade pe sine.
În tot scandalul ăsta cu medicii falşi, poate că ar trebui înfiinţată şi o comisie formată din cetăţeni mai presus de orice bănuială de blat (de exemplu: Diavolul, Bunul Dumnezeu şi… Purcărete) care să ia la puricat şi diplomele actorilor şi regizorilor de teatru. Nu pentru că ar fi false, nu! Oamenii au învăţat – legal şi pe mulţi bani – să facă injecţii de suflet, să pună bandaje de cultură, să resusciteze marionete bolnave şi să transporte pe targă cadavre de personaje celebre fără să le scape pe scări de ciudă că nu au ei roluri principale. Comisia ar trebui doar să judece dacă actorii de la Petroşani pot juca un caracter. (aşa li se spunea pe vremuri rolurilor, caractere!)
Ce repede şterg unii cu pisica – ca în reclame – experienţele colorate de pe afişele existenţei lor artistice, fără să le fie frică de amintirile începuturilor. Ce uşor uită eforturile (bune – rele) ale celor care i-au împins în faţă când le tremurau genunchii. Cât de firesc li se pare să îi jignească pe cei care le-au şters caşul de la cioc şi le-au arătat cum să zboare. Şi totuşi, se cred porumbei voiajori deşi se întorc “acasă“ doar pentru că nu au casă şi nu dau doi bani pe cei care le-au dat primele boabe din palme.
De câtă tâmpenie şi ţăţie românească este nevoie ca să-ţi “tatuezi“ pe tricouri “Je suis…“ şi să terfeleşti un simbol al luptei împotriva terorismului şi a intoleranţei asupra spiritului şi umorului. Ar trebui să credem că CJ-ul este o organizaţie teroristă, antisemită şi criminală?…
P.S.: se poate muri de constipaţie, dar nu şi de lipsă de scaun directorial… Din păcate, nu se poate muri şi din lipsă de ruşine… La Teatrul Dramatic “I.D. Sîrbu“ nu o să moară nimeni! Andrei Mihalache
Felicitari pentru articol! L-am citit cu multumirea ca mai exista normalitate, rusine, sanatate mentala! Slugarnicia, nesimtirea, spiritul de haita, domina realitatea noastra, atat de iesita din orice tipar al normalitatii! Sunt un consumator de teatru, dar in ultimii ani am ocolit scena pe care se joaca cele mai stupide si mai lipsite de continut moral, piese! In toamna trecuta, am fost pentru ultima oara in sala teatrului respectiv sa vad, ”elefantul din camera”, ca o ultima si nedorita experianta a mea cu aceste oligofrenii contemporane ridicate la rang de arta!
Felicitari domnule regizor! In sfarsit rasar numele grele din interior care se opun acestei „miscari” indoctrinate de spart seminte, fumat tigari, baut cafea, dansat pe scarile teatrului (majoritara din angajati, bineinteles, nu din spectatori, care ar trebui sa isi manifeste suprema consideratie pentru manager, daca ar fi existat asa ceva – nu de alta, dar ei contribuie si tot ei platesc si bilet). Aceste caractere, dupa cum bine erau considerati actorii, joaca foarte bine doua fete. Debuteaza cu pupincurismul managerului in timpul mandatului acestuia si in perioada de final si se sfarseste cu aruncarea frustrarilor personale dupa ce isi incheie activitatea. Dar dragi actori, purtatori de talent, angajati datorita capacitatilor personale, de ce nu va manifestati nemultumirile la momentul potrivit? De ce numai dupa ce pleaca un manager? Va e frica de ceva/cineva? De ce sa va fie frica daca va considerati demni si siguri pe locul dvoastra? Iar teatrul din petrosani are sala arhiplina de 5/6 ani, asta si pentru cei care nu merg de mult timp la teatru
Buna seara ,sunt actrita la Teatul de Nord Satu Mare.Il cunosc pe domnul regizor Andrei Mihalache de 25 de ani.Ceea ce reletatii in acest articol e o prostie ,I-mi pare rau sa spun ca nu e atat de analfabet,(fara noima),DECI ACEST ARTICOL NU E SCRIS DE EL.
punct.
@racsan mi-e greu sa cred ca o actrita nu stie sa scrie corect!
Probabil esti doar un agramat care s-a gandit sa foloseasca numele altcuiva.
Nu draga , aici e capcana si prapastia de fapt.
Caut pe Goagăl Andrei Mihalache. „Andrei Mihalache este un cunoscut acordeonist și lăutar virtuoz din România. Wikipedia”. 30 de pagini. Nu mă uit mai departe.
@Baraba
Ar fi bine sa te uiti mai departe….totusi. Ti se pare ca cel din poza are 75 de ani?
Sunt doua persoane cu acelasi nume si profesii diferite.
Acesta este regizor.
i-mi pare bine ,doamnelor,ca va uitati mai departe ,de ….,., sa nu uitati un lucru inainte de a deschide gura ,luati Apa,adica H2o
@racsan
Treci din nou pe la scoala. Ai ratat lectia legata de cratima!
Daca stii cumva ce-i aia!
De virgule nu mai zic nimic. Esti praf! Si clar nu esti Acea actrita!
Pierd timpul cu agramati…