Categories: Fara bascalie

Despre reînvierea tartorilor cenzurii

Sunt dintre cei ce ştiu ce a însemnat cenzura în vremea lui Nicolae Ceauşescu. Auzeai despre un film şi nu-l vedeai niciunde. Alteori, vedeai un film o zi şi era scos de pe ecrane – îmi amintesc de filmul Horea, cu Ovidiu Iuliu Moldovan. Avea acolo Horea vreo două replici. Una suna aşa: „Să le spui oamenilor despre mine… dar nu prea des, ca să nu se ieftinească…”, aluzie la obsedantele ştiri perpetue despre Ceauşescu, iar a doua: „Aşa-i românul… îi pui în cârcă şi duce… şi îi pui, şi tot duce… trebuie să luptăm să dezvăţăm lumea să se obişnuiască prea uşor cu povara…”
Nu întotdeauna interdicţiile veneau oficial. S-a ajuns la rafinamente – nici nu mai era nevoie de intervenţii „de sus”, fel de fel de mici funcţionăraşi cenzurau din proprie iniţiativă, ca să se pună bine cu „partidul”…
Piesa de teatru „Blonda, chiorul şi piticul” este exact un asemenea caz. Evident, Traian Băsescu nu poate fi învinuit direct pentru tâmpeniile neaveniţilor promovaţi în funcţii pentru care nu sunt pregătiţi. Ba încercarea de a contracara cenzura prin invitarea actorilor la Cotroceni denotă chiar intenţiile sale de a calma spiritele. Este adevărat, gestul este ostentativ şi nu face decât să atragă mai mult atenţia asupra adevăratului fenomen – apariţia unor asemenea personaje la 20 de ani după 1989. Doamna cu pricina, Iustina Cornel, directoarea Sălii Dalles, detaşată temporar de la Teatrul Masca, unde era contabil, doamnă devenită deci „director” de teatru, incapabilă să priceapă formele şi relevanţa unui act artistic, a decis că e momentul unei intervenţii în forţă. Decât să se pună rău cu „partidul” care a pus-o acolo, a hotărât că interzicerea piesei ar fi o lecţie numai bună pentru impertinenţii care, uite, îndrăznesc să ia în răspăr numele Conducătorilor.
Nu discut calitatea piesei. Poate fi foarte bună, mediocră sau foarte proastă – asta stabilesc publicul şi critica de specialitate, nu directoarea amplasată acolo pe post de kulturnik postdecembrist, care fără să vrea, a mai introdus şi o referire generică la un regim perceput de români exact sub forma triadei în cauză. Tâmpenia ei a avut categoric şi o parte bună – evidenţierea tendinţelor din ce în ce mai bolnăvicioase ale societăţii româneşti, nemaiîntâlnite după 1989. Căci apariţia unui asemenea personaj se poate pune în legătură cu „sistemul” care îl produce şi poate da naştere la precedente periculoase. Cunosc mulţi indivizi care în numele unor principii „morale” ar fi gata să interzică. Interzicerea a fost o constantă a politicii româneşti după 1938. Şi, să recunoaştem, nu a fost cam de multişor pusă în practică. Ce-ar fi s-o revitalizăm, în numele partidului, poporului etc…?

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Nu cred ca e un "deja-vu",ci mai degraba de supravietuirea cenzurii prin autocenzura,sau cum spuneti dumneavoastra:"cenzura din proprie initiativa".Din aceste motive exista numirile pe criterii ciudate,neclare a unor persoane care au prea putine in comun cu moralitatea,competenta profesionala sau demnitatea.Iustina Cornel-Cotet am inteles ca a fost "urcata" pe treptele carierei datorita meritului de a fi "agatabila" cu un dosar penal de prin 2007.Dupa tot taraboiul cu actorii din piesa amintita cred ca urmeaza expozitia "Despre Elena in general" a pictoritei Marilena Muraru de la Galeria Simeza.Dar,mai ales va fi vizat tabloul "Freci can-can".Sint curios cu ce o sa se confrunte curajoasa artista.O sa-i rupa pensulele,o sa-i distruga sevaletul ? Sau ii demoleaza atelierul ?Pentru ca iata despre ce-i vorba : http://www.cotidianul.ro/146511-Udrea-si-Elena-Ceauseascu-in-ipostaze-XXX-intr-o-expozitie-de-pictura

  • Domnule, draga 'matale chiar incerci sa ne sperii !!
    Si eu cunosc oameni erau in OB Partid inainte de "89 si oameni care in decembrie 89 aveau asupra lor 4 incarcatoare de AKM si 4 de Carparti si puteau schimba sensul istoriei... !!!!
    Dar consiliul loca Deva si Consiliul judetean Hunedoara e asa cum este si atunci care este cenzura????

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

CONTROALE ALE POLIȚIȘTILOR ÎN DOMENIUL JOCURILOR DE NOROC

Politiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat verificări, în perioada de…

4 ore ago

AUTOTURISM SURPRINS DE POLIȚIȘTI CIRCULÂND CU 139 km/h

Un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliției Orașului Uricani a surprins cu aparatul radar,…

4 ore ago

Primarul Dan Boboutanu: Restart pentru restaurarea completă a Castelului Corvinilor

Temperaturile ceva mai blânde de ieri şi azi au făcut posibilă reluarea lucrărilor de restaruare,…

19 ore ago

Hora Unirii la Biblioteca Județeană

Ziua de 24 ianuarie, ziua  Unirii Principatelor Române, a fost, este și va fi  una…

o zi ago

Două mandate puse în aplicare într-o singură zi în județul Hunedoara: arestare preventivă și condamnare cu executare

În cursul zilei de ieri, polițiștii au pus în executare două mandate emise de instanțe,…

o zi ago

Combinatul ArcelorMittal Hunedoara va fi vândut lui Umbrărescu până la vară

Când se face tranzacția prin care ArcelorMittal Hunedoara va fi vândut? Potrivit oficialilor com­binatului, Adunarea…

2 zile ago