DESPRE NOI

Degeaba EXISTI, daca nu esti cunoscut!

 

Noi putem fi MESAGERUL tau!

 

MESAGERUL HUNEDOREAN

continuă să cucerească cititori. Orientarea este spre cititor, spre nevoile, întrebarile si necesitatile practice ale  acestuia. Avem si un nou concept ce insumeaza  aticole despre profesii si cariere, avem jurnalism cetatenesc, interactiv, îi antrenam pe cititori sa ne sesiseze probleme din comunitatea lor, de la locul de munca, de la scoala, îi antrenam în dialoguri, în a-si spune parerea libera.  Tinta noastra este publicul activ, dinamic, cu putere de decizie sau in formare, iar segmentele de piata cucerite reprezinta publicul cu varsta cuprinsa intre 15 – 80 de ani (conform sondajelor interne). Mentinerea acestui target este posibila datorita continutului diversificat, pe care il consideram a fi unul dintre cele mai mari atuuri ale noastre.

Cotatia cea mai inalta pe piata media hunedoreana!

 

Cotidianul “MESAGERUL HUNEDOREAN” :

– 5 apariţii pe săptămână (L – V);

– dedicat publicului larg, fiind un ziar de informare a judeţului Hunedoara;

– cuprinde informaţii şi comentarii din domeniile: politic, social, sănătate, educaţie-invatamant, cultură, sport, fapt divers, mică şi mare publicitate;

– peste 70 % din spaţiul editorial al ziarului are în conţinut informaţii locale, iar 30 % este alocat celor naţionale şi internaţionale;

– independent economic;

– structurat in 8 pagini, color si alb negru;

– design atractiv;

– format accesibil (A3);

– arie de difuzare ce cuprinde întreg judeţul Hunedoara;

– tiraj: 3 000 exemplare/editie, aflat in continua crestere

COTIDIAN cu difuzare în întreg  judetul  Hunedoara

Aria de difuzare este pe raza judetului Hunedoara, implicand toate municipiile si orasele, precum si majoritatea comunelor din judet. Sistemul de distributie este unul mixt: distributie proprie (distribuitorii stradali),  factorii postali si societatile de specialitate (retea chioscuri stradale).

– DEVA
– HUNEDOARA
– CALAN
– SIMERIA
– ORASTIE
– HATEG
– BRAD
– LUPENI
– PETROSANI
– VULCAN
– PETRILA
– URICANI
– ANINOASA