Actualitate

Despăgubiri de sute de mii de lei cerute de victima unui accident

Instanţa de judecată a decis că suma cerută de victimă este prea mare, dar soluţia nu este definitivă. Vinovatul, un tânăr de 24 de ani, din Hunedoara, a fost condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare.
Accidentul în urma căruia un angajat al unei societăţi, care se ocupă de instalarea sistemelor de monitorizare video, a fost rănit grav s-a petrecut într-o benzinărie din Hunedoara, în toamna anului trecut. ”Incul­patul a intrat în benzinărie, a oprit autotu­rismul în apropierea intrării în clădire.În acest timp, lângă copertina pompelor de combustibil era instalată o scară metalică pe care se afla persoana vătămată, care efectua lucrări de înlocuire a camerelor de supraveghere video, zona de efectuare a lucrărilor fiind delimitată prin conuri de culoare portocalie. După ce a lăsat pache­tele cu mâncare, bărbatul s-a urcat din nou la volanul autoturismului şi a efectuat un viraj strâns spre stânga pentru a se întoar­ce. (…) Din cauza faptului că nu s-a încadrat corespunzător, el a efectuat şi manevra de mers înapoi, context în care a lovit cu partea din spate a autoturismului scara pe care se afla persoana vătămată. În urma impactului, scara s-a răsturnat peste pla­fonul autoturismului iar persoana vătă­mată a căzut pe beton de la o înălţime de aproximativ 4,5 metri. Despre producerea acestui accident rutier au fost sesizate şi organele de poliţie care s-au deplasat la faţa locului unde au efectuat o cercetare locală şi au realizat fotografii judiciare”, se arată în dosarul de judecată.

Daune înjumătăţite
Victima este din Sibiu şi a ajuns în stare gravă la Spitalul din Hunedoara, iar mai apoi la Sibiu. A avut nevoie de mai multe operaţii şi circa 150 de zile de îngrijiri medicale. Hunedoreanul vinovat a fost judecat pentru vătămare corporală din culpă şi condamnat de magistraţi la şase luni de închisoare cu suspendare. Victima a cerut obligarea inculpatului şi a părţii res­ponsabile civilmente, S.C. Groupama Asigu­rări S.A.
să-i plătească 6.200 de lei despăgubiri ma­teriale şi 280.000 de lei daune morale cu penalităţi de întârziere de 0,2 la sută calculate de la data stabilirii despă­gubirilor până la plata efectivă. Judecătoria Hune­doa­ra a hotărât ca firma de asigurări la care şoferul avea poliţa RCA să acorde daune morale de 120.000 de lei, dar şi daune materiale de aproape 8.000 de lei. Soluţia Judecătoriei Hunedoara nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura