ActualitateFlash

Deşi TVA-ul a crescut, pieţarii scad preţurile

Livia Botici, Nicolle Ebner

Cu toate că măsura guvernului, de a creşte cu cinci la sută valoarea TVA, a ridicat preţurile produselor din magazinele alimentare, în piaţa agroalimentară din Deva, producătorii spun că nu vor creşte preţurile. Din contră, pentru a face vânzare, ei declară că au început să reducă preţurile la fructele şi legumele de pe tarabă.

„Vrem să vindem”

În supermarketurile hunedorene, preţurile nu au fost foarte tare afectate de creşterea taxei pe valoare adăugată, de la 19, la 24 la sută. Spre exemplu, un kilogram de făină care, miercuri, costa 1,99 lei, ieri acesta putea fi cumpărat la preţul de 2,07 lei. „Nu am majorat costurile produselor, decât cu diferenţa cu care s-a mărit TVA-ul, pentru că ne respectăm clienţii şi nu vrem să îi jecmănim, iar alte măriri nu vor mai urma”, a declarat Angela Martin, şef de raion, într-un supermarket din municipiul Deva. Pe de altă parte, în piaţa din Deva, producătorii care au la vânzare cartofi, roşii, castraveţi, lapte, ouă sau brânză, spun că mărirea TVA-ului îi face să scadă şi mai mult preţul produselor. „Noi vrem să ne vindem marfa, nu să rămânem cu ea pe raft. Interesul nostru este ca fructele şi legumele să fie cumpărate cât mai repede, pentru că sunt perisabile şi este posibil să nu ne alegem cu nici un leu. Astfel, în această perioadă vom scădea preţurile, pentru ca oamenii să poată cumpăra. Nu e de ajuns că au scăzut salariile? Oamenii ar fi bătuţi din două părţi, dacă şi noi am mări preţurile. Aşa, suntem toţi mulţumiţi, noi, pentru că avem vânzare, iar clienţii, pentru că pot să facă cumpărături la costuri destul de mici”, a declarat Veronica Macra, o comerciantă din piaţă.

„Din respect pentru cetăţeni”

Ieri dimineaţă, devenii au avut parte şi de o altă surpriză plăcută. „Vinovatul” este Marian Muntean, administratorul firmei de transport local DEVA TRANS. Acesta a refuzat să majoreze preţul biletului de călătorie pe cele două trasee locale pe care prestează servicii de transport călători, motiv pentru care nici ceilalţi transportatori nu au avut curajul să-l modifice, de teamă să nu-şi piardă clienţii. „Preţul de 1,5 lei este neschimbat din luna ianuarie 2008 şi, din respect pentru deveni, nu-l voi majora, chiar dacă TVA-ul a crescut cu cinci procente, iar în ultimii doi ani, preţul motorinei s-a dublat. Voi funcţiona din „rezerve”, dar nu ştiu cât timp îmi voi permite”, a declarat Marian Muntean.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura